Piesa lui Valeriu Butulescu ”Bolyai” (”Știința spațiului”) a fost inclusă în programul ”Bolyai 200” de la Timișoara

Home Cultură Piesa lui Valeriu Butulescu ”Bolyai” (”Știința spațiului”) a fost inclusă în programul ”Bolyai 200” de la Timișoara
Piesa lui Valeriu Butulescu ”Bolyai” (”Știința spațiului”) a fost inclusă în programul ”Bolyai 200” de la Timișoara

Recent, în cadrul festivităţilor organizate de comunitatea maghiară din Timişoara, cu ocazia împlinirii a două secole de la descoperirea principiilor geometriei neeuclidiene de către matematicianul Janos Bolyai, piesa de teatru scrisă, pe această temă de reputatul dramaturg Valeriu Butulescu a fost fost prezentată sub forma unui spectacol lectură, realizat de un grup de talentaţi elevi timișoreni în cadrul programului ”Bolyai 200” de la Timișoara.

Valeriu Butulescu s-a declarat încântat de prezentarea realizată de tinerii elevi timișoreni Kinga Kiss-Istvánfi (Liceul teoretic Béla Bartók), Kristóf Tamás (Liceul teoretic Bolyai Farkas), Berta Evelyn-Boglárka (Liceul teoretic Béla Bartók) și Apor Barbély (Liceul teoretic Béla Bartók) sub îndrumarea regozorului Kedves Emőke și a transmis mulțumiri realizatorului acestui program cultural: Nagy Dénes.

Drama “Bolyai (Ştiinţa Spaţiului)” a fost scrisă de Valeriu Butulescu în cinstea acestui moment crucial în istoria matematicii și este dedicată fratelui celebrului scriitor, matematicianul Ion Butulescu.

Piesa a fost publicată în 2021, în limba română. Ediţia în limba maghiară a fost tipărită anul acesta, traducerea fiind efectuată de prof. univ. dr. ing. Andras Iosif.

În noiembrie 1823, tânărul matematician Janos Bolyai, pe-atunci ofiţer la garnizoana din Timişoara îi scria tatălui său Farkas, anunţându-l că a descoperit principiile geometriei neeuclidiene. Piesa lui Valeriu Butulescu, scrisă în cinstea acestuia, deşi concepută în registru matematic, este accesibilă unui public larg, prezentând drama omului de geniu, neînţeles de epoca sa.