Patru spectacole noi-nouțe pentru copii la Teatrul din Petroșani

Home Cultură Patru spectacole noi-nouțe pentru copii la Teatrul din Petroșani
Patru spectacole noi-nouțe pentru copii la Teatrul din Petroșani

Momentele speciale dedicate galei aniversare a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, cu prilejul marcării celior 75 de ani de activitate a instituției, se îndreaptă și către micii spectatori care sunt deja familiarizați cu spectacolele pentru copii ale acestui  teatru.

Astfel, în perioada imediat următoare, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani vor fi prezentate mai multe spectacole pentru copii, respectiv o premieră proprie și trei spectacole invitate de la instituții partenere.

Potrivit secretarului literar al Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, criticul de teatru Claudiu Groza, seria de producții pentru cei mici se deschide duminică, 26 noiembrie, la ora 12, cu premiera „Hansel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia lui Mihai Sima. ”Spectacolul care aduce în atenție celebra poveste a celor doi frați care trebuie să se lupte cu vrăjitoarea din casa de turtă dulce, a căpătat în viziunea regizorului Mihai Sima o nouă înfățișare, cu cântece și dansuri, cu multe culori și poftă de viață”, spune Claudiu Groza.

Din distribuția spectacolul ” „Hansel și Gretel” fac parte actorii: Andrada Dobre, Patricia Buraga, Izabela Badovics, Laurențiu Vlad, Daniel Cergă, Oana Liciu-Gogu și Mihai Sima.

În următoarea duminică, 3 decembrie, tot de la ora 12,00 pe scena teatrului din Petroșani se joacă „Bucătarul regelui”, un spectacol al Companiei Magic Puppet din Cluj.

”Ce se întâmplă oare când bucătăria este dată peste cap de cerințele culinare trăznite ale noii regine? Vă invităm la un spectacol interactiv de teatru de păpuși, magie și experimente științifice în care învățăm că doar îmbinând iscusința vechiului bucătar și inovația noului ajutor de bucătar vom reuși să îndeplinim dorințele noii regine. Pentru că cea mai bună soluție este munca în echipă”, se arată într-un comunicat al teatrului din Valea Jiului.

Acest spectacol precede seria de evenimente aniversare dedicate împlinirii a 75 de ani de la înființarea Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”.

Urmează apoi, în zia de vineri, 8 decembrie, de la orele 10,00 și 11,30, un alt spectacol-eveniment în care copiii sunt chemați la o întâlnire magică, cu experimente științifice spectaculoase: ”Mini-omul de știință”. „Știința e adevărata magie care poate crea lucruri spectaculoase. De aceea vă invităm să descoperiți secretele științei alături de noi, pentru a vă arăta cât de uimitoare poate fi aceasta. Însă pentru ca toate lucrurile să funcționeze e nevoie de multă energie științifică și să învățăm împreună care sunt regulile pentru a deveni un Mini-om de știință”, spune Silviu Ruști, creatorul acestui spectacol.

Seria de producții pentru micii spectatori ai Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” se încheie duminică, 10 decembrie, la ora 12,00 când aici se joacă „Cine e în joben?”, un spectacol de ventrilocie care l-a dus pe actorul Florin Suciu direct la „Românii au talent”! „Pentru că nu vrea decât să doarmă, iepurașul somnoros Octavian fură toată puterea magică a magicianului, iar singurii care îl pot ajuta să și-o recupereze sunt copiii. Haideți să îl cunoaștem pe Domnul Octavian și să-l ajutăm împreună pe magician să își recapete puterile, descoperind cine e în joben”, vă invită Florin Suciu.

Biletele pentru toate spectacolele speciale pentru copii, din noiembrie-decembrie 2023 se pot achiziționa de la casieria Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” și online de pe platforma iabilet.ro.

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul Județean Hunedoara.