Consiliul județean Hunedoara a demarat procedurile pentru brevetarea mărcii ”Hunedoara – Județul celor două Capitale”, la Oficul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), aceasta urmând să devină și un posibil brand de promovare turistică pentru județul nostru.
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că această marcă confirmă un aspect unic în România și anume acela că județul Hunedoara este singurul pe al cărui teritoriu se găsesc două capitale: cea regală a dacilor – Sarmizegetusa Regia și cea imperială, fondată după cucerirea romană – Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
”Consiliul Județean Hunedoara a depus la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) solicitarea de înregistrare a mărcii “Hunedoara – Județul celor două Capitale”. Președintele CJH, Laurențiu Nistor, și-a dat acordul și personal consider că este un brand care trebuie folosit și protejat. Cred că și prin acest demers, Ofensiva Culturală a Consiliului Județean Hunedoara este un concept devenit realitate”, a declarat Costel Avram.
Administrația județeană deține deja în administrare cele două situri antice, respectiv cele de la Sarmisezetusa Regia, străvechea Capitală a Statului Dac și de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, de lângă Hațeg, prima Capitală a Daciei Romane, stabilită aici după cucerirea Daciei de către trupele imperiale ale lui Traian.
După cum se știe, situl de la Sarmisegetusa Regia face parte din Patrimoniul Universal UNESCO, împreună cu celelalte cetăți dacice din Munții Orăștie, aflate de asemenea în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. Costel Avram precizează că președintele CJH, Laurențiu Nistor dorește realizarea acum realizarea demersurilor necesare pentru ca și Ulpia Traiana Sarmizegetusa să devină sit protejat UNESCO.
De altfel, în prezent, Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa beneficiază de un amplu proces de restaurare, cu fonduri europene de 5 milioane de euro. Au fost studiate soluții tehnice de avangardă, care să se integreze în construcția antică, fără a produce deteriorări sau a afecta structurile de piatră ale amfiteatrului, dar, în același timp, care să permită accesul a maximum 500 de spectatori. Este vorba de ansambluri metalice mobile, retractabile, independente față de structura amfiteatrului. Totodată, întreaga structură va fi consolidată și restaurată.
”Vom avea astfel un alt monument unic în țară, spectaculos, cum sunt puține în Europa. Vi-l prezint, pentru comparație, pe cel din localitatea germană Xanten, al cărei amfiteatru roman a fost de asemenea restaurat. Amfiteatrul roman se adaugă astfel Cetăților dacice din Munții Orăștiei, dar și altor două investiții majore din ultimii trei ani – Castel Nopcsa din Săcel și Muzeul Civilizației Dacice din Orăștie!”, a mai precizat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.