Echipa AUR Petroșani a organizat zilele trecute o acțiune caritabilă menită să aducă bucurii copiilor nevoiași din Municipiul Petroșani.
Astfel, câteva zeci de copii au beneficiat de cadouri constând în dulciuri, dar și o surpriză… un bilet la cinematograf!
„20 de copii din diferite familii nevoiașe ale Municipiului Petroșani s-au putut bucura de dulciurile primite. Însă ce n-au experimentat niciodată acești copilași a fost senzația trăită într-o sală de cinema. În acest sens, le-am oferit copiilor bilete la comedia muzicală „Dorința”, animație 3D pentru copii. Doresc să le mulțumesc colegilor mei din organizație, oameni cu suflete mari ce-au contribuit la această acțiune caritabilă!”, spune Cristian Cațan, liderul AUR Petroșani.
Cristian Cațan nu este la prima inițiativă de această natură, grupul pe care îl conduce organizând în primăvara acestui an un amplu turneu caritabil de minifotbal, cu scopul de a ajuta un tânăr ce avea nevoie de operații de protezare ale ambelor șolduri.