Spitalul mobil AUR vine în județul Hunedoara

Spitalul mobil AUR vine în județul Hunedoara

Caravana ”AUR pentru sănătate”, unul dintre proiectele sociale dezvoltate de Partidul AUR cu scopul de a veni în sprijinul românilor, în mod special din mediul rural sau din categoria celor cu acces redus la servicii medicale, ajunge în aceste zile și în județul Hunedoara.

Vicepreședintele AUR Hunedoara, Cristian Cațan spune că TIR-urile cu echipamente medicale, însoțite de personal medical voluntar vor acorda consultații gratuite tuturor hunedorenilor interesați să-și testeze starea de sănătate. ”Timp de aproape o săptămână, caravana medicală AUR este prezentă în județul Hunedoara pentru a veni în sprijinul oamenilor care au nevoie de servicii medicale de bază, serviciile oferite fiind de EKG, ecografie abdominala, stomatologie, medicină generală, oftalmologie și analize medicale”, spune Cristian Cațan.

Caravana medicală AUR va fi prezentă în zilele de 8 și 9 ianuarie 2024 în comuna Râu de Mori, în zilele de 10-11 ianuarie 2024 în comuna Vața de Jos iar în zilele de 12 și 13 ianuarie 2024 în comuna Hărău.

”Toate consultațiile pe care le oferim hunedorenilor în cadrul acestui proiect social dezvoltat de AUR sunt gratuite. În plus, pentru persoanele din zonele apropiate localităților în care va fi prezentă caravana, care doresc să participe la acest program de evaluare a sănătății, se asigură transport gratuit, înscrierile fiind făcute la filialele locale AUR din județul Hunedoara”, a mai spus Cristian Cațan, vicepreședintele AUR Hunedoara.

Caravana medicală AUR este un proiect inițiat de formațiunea politică condusă de George Simion, cu bani proveniți din subvenția publică acordată de guvern partidelor parlamentare.