Proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului încheie cele 7 luni de activități alături de comunitatea vibrantă din Valea Jiului. Evenimentul de încheiere se desfășoară luni, 9 februarie, ora 15.00, la Palatul Cultural Minerul din Lupeni.
Comunități Vibrante în Valea Jiului este un proiect ambițios care, prin intermediul artei și culturii și prin implicarea comunității și-a propus să revitalizeze comunitățile din Valea Jiului și să scoată mai mult în evidență lucrurile frumoase care ne înconjoară. Pe parcursul celor 7 luni care au vibrat prin zâmbete și bună dispoziție, proiectul a adus împreună peste 600 de participanți din Valea Jiului, dar și din țară și străinătate, care au înfrumusețat prin intermediul artei spații publice din Valea Jiului, au aflat mai multe despre provocările cu care locuitorii cartierelor nevoiașe ale Văii se confruntă, au creat piese de teatru care spun povestea comunității și au participat la diverse activități și cursuri, ateliere creative, competiții, tururi ghidate, demonstrații, vernisaje și expoziții.
Palatul Cultural Minerul din Lupeni găzduiește ultimul eveniment din această serie de activități unde sunt așteptați luni, 12 februarie, începând cu ora 15.00, toți locuitorii Văii Jiului care vor să cunoască micii noștri artiști și să se bucure alături de noi. Cătălin Stepa va deschide evenimentul și ne va povesti despre copilăria sa în Cartierul Ștefan, unde o parte din activitatea din cadrul proiectului s-a desfășurat. Sub îndrumarea actriței Bianca Holobuț, copiii din cele 3 comunități participante (Cartierul Bosnia din Petroșani, Cartierul Dallas din Vulcan și Cartierul Ștefan din Lupeni) ne vor spune povestea Văii Jiului și a comunităților lor prin intermediul unei piese de teatru. Evenimentul de la Palatul Cultural Minerul va fi încheiat de Ciprian și Denisa și de Freeland Band, urmând să participăm toți cei interesați la concertul de pian organizat de pianistul Aurelian Epuraș la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu cu ocazia lansării primului său album intitulat „13”.
”Așteptăm luni la Palatul Culturii din Lupeni pe toți cei care își doresc să petreacă alături de noi câteva clipe de bucurie oferite de copiii noștri din comunitățile cele mai nevoiașe. Cea mai importantă resursă a noastră în Valea Jiului sunt oamenii, locuitorii orașelor noastre. Prin acest proiect acordăm o atenție specială persoanelor vulnerabile din comunitățile noastre, le încurajăm să se implice astfel încât activitățile pe care le desfășurăm să aibă impact pozitiv pentru întreaga Vale. De aceea ne-am bucura să avem alături de noi cât mai mulți locuitori din Valea Jiului, să ne cunoaștem și să aflăm cu toții poveștile oamenilor din aceste cartiere care au cel mai mult nevoie de sprijinul nostru. Va fi un eveniment frumos, emoționant și vibrant”, menționează Adina Vințan, coordonatoarea proiectului.
Proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului este derulat de Valea Jiului Society, Urban Lab Valea Jiului și Asociația Copii pentru Viitor, cu sprijinul organizațiilor membre Valea Jiului Implicată, și este finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Valea Jiului Society activează în domeniul dezvoltării locale și are ca scop dezvoltarea socială, economică și culturală a Văii Jiului pentru îmbunătățirea calității vieții comunității locale. Unul dintre proiectele majore ale VJS este Coaliția Valea Jiului Implicată: în prezent, 25 de ONGuri active în Valea Jiului care colaborează pentru tranziția justă a Văii Jiului de la industria poluantă. Din 2022, VJS implementează împreună cu alți peste 30 de parteneri (autorități publice, ONGuri, mediul privat, mediul universitar) proiectul Valea Jiului Vibrantă, care vizează revitalizarea spațiilor publice din Valea Jiului prin artă și redarea acestora comunității prin organizarea diverselor activități pentru toate vârstele.
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații neguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Pentru mai multe detalii accesați www.valeajiuluiimplicata.org.