Valeriu Butulescu, între cei șase aforiști de onoare ai Asociației Italiene de Aforism

Valeriu Butulescu, între cei șase aforiști de onoare ai Asociației Italiene de Aforism

Aforismul, genul publicistic care i-a adus cele mai mari satisfacții în sfera literaturii și culturii scriitorului Valeriu Butulescu, continuă să fie un valoros punct de reper pentru acesta, în ceea ce privește recunoașterea internațională a personalității sale culturale.

După ce, zilele trecute, Valeriu Butulescu a primit vestea desemnării sale în calitatea de președinte de onoare al Asociației Aforștilor din România, la finalul acestei săptămâni, din Italia, a venit o altă veste mare, consemnată deja în presa culturală din această țară: „Asociația Italiană pentru Aforism” își deschide activitatea susținută și însoțită, pe plan internațional, de cei șase Membri de Onoare care, prin angajamentul lor, au dat cea mai mare rezonanță și cel mai mare prestigiu „literaturii scurte” în țările lor respective. Aceștia sunt Valeriu Butulescu care reprezintă România, Aleksandar Cotric din Serbia, Sami Feiring din Finlanda, Jürgen Wilbert din Germania, Wojciech Wiercioch. din Polonia și José Ramón González, care reprezintă Spania.”

Ca iubitori ai culturii universale, dar mai ales ca români, nu putem avea alt sentiment decât acela de mândrie, la aflarea veștii că Valeriu Butulescu, compatriotul și concitadinul nostru, ne reprezintă la un asemenea înalt nivel.

Felicitări, maestre Valeriu Butulescu!