Poeta Mirela Cocheci, laureată în Festivalul de poezie românească de la Madrid

Poeta Mirela Cocheci, laureată în Festivalul de poezie românească de la Madrid

Numele poetei din Valea Jiului, Mirelei Cocheci este deja, de o bună perioadă de timp, unul rostit cu admirație și respect, pe măsura talentului său literar, dincolo de granițele României. Iată de ce, nu este deloc o surpriză faptul că aceasta a fost invitată, pentru al doilea an la rând, să fie parte a unui eveniment cultural-literar de mare anvergură, organizat în Spania, la Madrid,  eveniment cultural de excepție organizat de Casa Română de Cultură din Getafe.

Ediția a IV-a a Festivalului de poezie românească la Getafe, găzduit anul acesta la sediul din Madrid al Ambasadei României în Regatul Spaniei, sediul din Madrid al Ambasadei României în Regatul Spaniei s-a dovedit a fi un veritabil regal cultural ce a reunit oficialități și personalități culturale din cele două țări, adunate într-o efervescentă gală care a dorit să aducă recunoașterea obligatorie și meritată celor care lucrează, cunoscut sau mai puțin cunoscut la obeliscul culturii, sub fascicolele metaforice ale Poeziei, a cărei zi internațională a fost sărbătorită pe 21 martie.

Între laureații acestui festival de poezie, Mirela Cocheci a fost distinsă cu un onorant Premiul I acordat de revista ”Spania Literară”. La rândul său, în calitatea sa membru de Asociației Cultural Umanitare ”Luceafarul de Vest” din Timișoara, Mirela Cocheci a înmânat o serie de diplome câștigătorilor festivalului de poezie „Eminescu – un vis în asteptare”, următorilor concurenți, prezenți la acest eveniment: Vasile Bele (din Maramureș Romania) – premiul I la sectiunea poezie: Violeta Andrei Stoicescu (din Madrid Spania)  – premiul I la secțiunea poezie diaspora. De asemenea, a fost oferită distincția „Meritul Cultural” domnului Jose Juan G. Garcia președintele Casei Romane de Cultură Getafe din Madrid și doamnei prof.  doctor Doina Gurită, președinta juriului celei de a IV-a ediții a Festivalului de poezie românească de la Getafe.

Pentru Mirela Cocheci bucuria participării la acest eveniment cultural internațional a fost dublată de cea a lansării unui nou volum de versuri, intitulat ”Flori de răsărit”, apărut în acest an și prezentată în cadrul celei de-a doua zi a Festivalului de poezie din Spania, alături de alte 24 de cărți de poezie ale autorilor români prezenți la acest eveniment. ”Este o mare bucurie și o mare onoare pentru mine, invitația de a fi prezentă din nou în cadrul acestui festival de poezie, alături de oameni de cultură din țară și din Diaspora românească în Spania. Asta cu atât mai mult cu cât anul acesta am avut și misiunea de a reprezenta aici Asociația Cultural Umanitară ”Luceafarul de Vest” din Timișoara, în numele căreia am oferit și o serie de premii, dar și datorită faptului că am avut parte de o emoționantă lansare a noului meu volum de versuri – ”Flori de răsărit”. Mulțumesc organziatorilor pentru inivtație, juriului pentru premiul oferit și tuturor prietenilor poeți și oameni de cultură împreună cu care am sărbătorit poezia într-un fel atât de frumos alături de comunitatea românilor din Spania”, a declarat poeta Mirela Cocheci.

Pentru ediția a IV-a a Festivalului de poezie Getafe, juriul concursului a stabilit următorii câștigători: Camelia Șuiu – mențiune specială; Mioara Baciu – premiul III pentru volum în antologie de autor; Adrian Talabă – premiul II pentru volum de autor; Ana Văcărașu – premiul I pentru volum de autor. Marele premiu al festivalului pentru volum de autor a fost câștigat, anul acesta, de scriitorul Emilian Marcu. Similar, premiile revistei ”Spania literară” au revenit următorilor autori: Marele premiu – Vasile Bele; premiul l – Mirela Cocheci, premiul ll – Nicolae Dumitru; Adrian Mac Liman – premiul III. Editura Ecou Transilvan a fost premiată cu diplomă de excelență pentru profesionalismul și sprijinul acordat editării revistei „Spania Literară”.

În cadrul evenimentului de la Madrid s-a bucurat de prezența ministrului consilier în cadrul ambasadei României în regatul Spaniei – Laviniu Enii, a noului ambasador cultural al Casei Române de cultură Getafe din Madrid – Pablo Poveda precum și a președintelui Casei Române de cultură Getafe din Madrid – Juan José García.

Organizatorii au reliefat faptul că invitațiile la evenimentele organizate de Ambasada Română din Spania au o semnificație aparte în cadrul comunității românești din străinătate. Acestea reprezintă nu doar o oportunitate de a întâlni personalități de marcă din diverse domenii culturale, ci și un mijloc de a menține legăturile strânse cu țara de origine și cu mediul cultural românesc. Prin intermediul acestor invitații, membrii diasporei românești din Spania au posibilitatea să rămână conectați la evenimentele și noutățile culturale din România, să își păstreze identitatea și să simtă că fac parte dintr-o comunitate mai largă.

De asemenea, a fost evidențiat faptul că revistele culturale au o semnificație aparte pentru diaspora română din Spania, deoarece reprezintă un mijloc important de informare și de conectare la mediul cultural românesc. Aceste publicații oferă o platformă pentru promovarea creațiilor artistice și literare ale membrilor diasporei, precum și pentru exprimarea opiniilor și a gândurilor acestora într-un context mai amplu.

 „Festivalul de Poezie Română organizat în Getafe, Spania, reprezintă un eveniment deosebit de important pentru comunitatea românească din regiune și pentru promovarea culturii române în străinătate. Acest festival oferă o platformă unică pentru poeții români din Spania și din diaspora să își prezinte creațiile și să împărtășească experiențe și idei într-un mediu cultural diversificat. Prin intermediul Festivalului de Poezie Română, se creează oportunități de întâlnire și dialog între poeții români și publicul interesat din Spania, contribuind astfel la promovarea limbii și culturii române într-un context internațional. Acest eveniment sprijină diversitatea culturală și valorifică bogăția literară a comunității românești din Spania, consolidând în același timp legăturile dintre aceasta și țara de origine. Prin organizarea Festivalului de Poezie Română în Getafe, se subliniază importanța și relevanța culturii române în contextul european și global, evidențiind contribuția remarcabilă a poeților români la peisajul literar internațional. Acest festival reprezintă un punct de referință în promovarea poeziei românești și în consolidarea identității culturale a comunității românești din Spania, având un impact semnificativ în rândul iubitorilor de literatură și al celor interesați de dialogul cultural între țările europene”, a explicat Laura Cătălina Dragomir.

Felicitări, Mirela Cocheci, pentru reprezentarea cu cinste a comunității cultural-literare hunedorene și transilvănene la acest eveniment cultural de anvergură internațională!