Karim Dalawer a emis acordul de mediu pentru poiectul demarat de compania Mass Global Energy Rom, în vederea construirii unei noi centrale electrice pe platforma fostei termocentrale de la Mintia (Deva).
Documentul a fost predat luni, 29 aprilie 2024, de către directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaș, directorului tehnic al Mass Global Energy Rom, Karim Dalawer la sediul instituției.
La eveniment a fost prezentă și Florina Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara. „Având în vedere anvergura acestei investiții, am asistat astăzi la un moment istoric pentru România și județul Hunedoara. Este îmbucurător faptul că procedurile au decurs fără niciun fel de probleme și am ajuns la acest moment. Emiterea Acordului de mediu a impus o procedură transfrontalieră cu Serbia și Ungaria, iar cele două state nu au ridicat obiecțiuni, astfel că România a putut parafa Acordul. O felicit pe doamna director Georgeta Barabaș pentru finalizarea demersurilor de eliberare a Acordului de mediu și pentru cele întreprinse în vederea repartizării autolaboratorului pentru monitorizarea calității aerului în județul Hunedoara”, a declarat Florina Doris Visirin.
Totodată, în cadrul acestui eveniment a avut loc și inaugurarea autolaboratorului destinat monitorizarii indicilor de calitate a aerului, achiziționat de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, și repartizat judetului Hunedoara.