Gașca Zuri a făcut senzație și la Petrila

Gașca Zuri a făcut senzație și la Petrila

După succesul repurtat în deschiderea turneului național ”Zurli-mania cucerește România”, care a avut loc la Petroșani, în a doua zi de Paște, era de așteptat ca succesul întâlnirii simpaticelor personale de poveste ale Mirelei Retegan să aibă același efect asupra copiilor, dar și asupra părinților și bunicilor, din orașul Petrila, în cel de-al doilea spectacol din acest turneu.

Sute de familii cu copii mai mici sau mai mari s-au adunat pe stadionul ”Parângul” din Petrila, pentru a lua parte la acest spectacol, la cea mai mare petrecere pentru copii din acest an, organizată aici de Primăria și Consiliul local al orașului Petrila. Inițiativa i–a aparținut chiar primarului Vasile Jurca. Acesta a venit, la rândul său, la eveniment împreună cu copiii săi, și ei fani ai Gășrii Zurli, bucurându-se împreună cu sutele de copii, părinți și bunici de spectacolul oferit de Mirela Retezan (Tanti Prezentatoarea) și fiica acesteia Maya, ca și de îndrăgitele personaje Fetița Zurli, Truli, Vrajimaturica, Lulu, Clopoțel sau Supereroul Multumesc.

Cântecele ”Am o căsuță mică” și “Aramsamsam” au răsunat pe stadionul din Petrila din mii de glasuri de copii buuroși că pot fi și ei parte a fenomenului Zurli, cel mai îndrăgit spectacol pentru copii din România, oferit gratuit petrilenilor de administrația locală.

”Mă bucur că am reușit să oferim acest spectacol copiilor și familiilor din orașul Petrila, drept cadou al Iepurașului de Paște. Mă bucur că am putut vedea un stadion plin, unde copiii însoțiți de părinți sau bunici au fost fascinați de personajele cu care Gașca Zurli ne-a obișnuit deja. Sigur că și eu am petrecut o după-amiază deosebit de frumoasă aici, atât ca părinte, cu copiii mei și împreună cu soția mea, dar și ca primar, împreună cu domnul viceprimar Marius Heljiu și cu atât de multe familii de petrileni, bucurându-ne împreună, cu toții, de acest spectacol deosebit. Într-adevăr, gașca Zurli ne-a purtat astăzi pe toți în Lumea Copilăriei și îi mulțumesc Mirelei Retegan pentru că a inclus și orașul Petrila în acest turneu fantastic dedicat copiilor”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Desigur, acesta a transmis același cuvinte de mulțumire și pentru tinerii talentați ai Văii Jiului, din cadrul Asociației culturale Lirica din Petroșani, condusă de familia Jana și Tiberiu Coconeț, care au concertat și la Petrila în deschiderea spectacolului Zurli.

Mirela Retegan, creatoarea Fenomenului Zurli și-a propus ca la împlinirea, în octombrie 2026, a două decenii de la „nașterea Zurli”, Fenomenul Zurli să ajungă în 311 orașe. Până acum, au fost incluse în listă aproape 50 dintre acestea, Petrila fiind unul dintre ele.

Spectacolul ”Zurli-mania cucerește România” ajunge în luna mai și la Vulcan și Lupeni, unde copiii se vor putea întâlni cu Mirela Retegan, cu fiica acesteia Maya și cu personajele Zurli în zilele de vineri, 10 mai 2024 de la ora 10 în sala de la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan, iar sâmbătă, 11 mai 2024, de la ora 10,00 în sala Palatului Cultural ”Minerul” din Lupeni.

Fotografii de Daniel Bolog și Dan Gavrilă