Președintele CJH, Laurențiu Nistor în dialog cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara

Președintele CJH, Laurențiu Nistor în dialog cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara

Dialogul cu tinerii este, în opinia președintelui CJH, Laurențiu Nistor unul deosebit de important pentru administrația județeană, tot așa cum sprijinul acordat tinerei generații reprezintă o obligație asumată cu responsabilitate de actuala administrația județeană.

În acest context s-a înscris și întânirea pe care președintele CJH, Laurențiu Nistor a avuto în aceste zile cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara.”Am discutat despre așteptările pe care le au elevii, în special cei cu drept de vot, de la președintele Consiliului Județean Hunedoara, despre problemele și provocările cu care se confruntă adolescenții în ziua de azi, atât la școală, cât și în societate. Le mulțumesc pentru vizită și îi asigur de toată deschiderea noastră pentru o viitoare colaborare. Le doresc succes la școală și la viitoarele examene care-i așteaptă!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Cei trei reprezentanți ai elevilor au vorbit în cadrul acestei întâlniri cu liderul administrației județene despre ideile și proiectele lor, dar și despre colaborarea pe care și-o doresc cu Consiliul Județean Hunedoara. Aceștia au arătat că intenționează să organizeze la Deva o sesiune regională de formare și schimb de experiență la care să participe elevi ai claselor a X-a și a XI-a din șapte județe ale țării. Președintele CJH, Laurențiu Nistor i-a asigurat de întregul său sprijin și pentru acest demers.