Zece ani întru cinstirea eroilor la Petrila, sub coordonarea col(rtr.) Adrian Ronai

Zece ani întru cinstirea eroilor la Petrila, sub coordonarea col(rtr.) Adrian Ronai

Purtător cu cibste al uniformei militare și al treselor ofițerești, col (rtr.) Adrian Ronai îndeplinește de un deceniu calitatea de președinte al Subfilialei din orașul Petrila a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria” (ANCERM), în cadrul căreia și-a asumat misiunea de a ține aprinsă flacăra amintirii Eroilor petrileni care s-au săvârșit pe câmpurile de bătălie ale celor două mari războaie mondiale ale secolului XX.

La ceas aniversar, col.(rtr.) Adrian Ronai și-a propus ca activitatea sa și a colaboratorilor săi de nădejde din toți acești 10 ani să fie marcată atât prin intermediul unui eveniment public, în care să fie reliefat meritul fiecărui participant la seria activităților derulate de ANCERM Petrila, cât și prin  editarea unui volum în care toate aceste activități să fie consemnate pentru istorie. Mai mult decât atât, având în vedere că sărbătoarea aniversării unui deceniu de la înființarea ANCERM Petrila s-a produs în preajma Zilei Învățătorului, col.(rtr) Adrian Ronai a decis să dea acestui eveniment o dublă semnificație, onorându-l încă o dată, așa cum se cuvine, pe eminentul dascăl veteran de răzvoi petrilean Gheorghe Ittu, de la a cărui naștere s-au împlinit 140 de ani.

Festivitatea organizată de ANCERM Petrila a avut loc zilele trecute la Casa de cultură ”ladislau Schimdt”, acolo unde se află și Biblioteca orășenească ce poartă numele lui Gheorghe Ittu. Aici a fost dezvelită o placă omagială dedicată valorosului cărturar, la eveniment fiind prezentă, printre alții, și nepoata acestuia, prof. Adina Krauss. În cadrul aceluiași eveniment, despre rolul învățătorilor pe plan național și, mai ales, în învățământul petrilean” au vorbit, documentat, cele mai calificate personalități în materie: prof.univ.dr. Mircea Baron (reputatul istoric al Văii Jiului), dr. Dumitru Gălățan Jieț (scriitor și etnolog recunoscut), prof. Robert Humel (inspector școlar în cadrul ISJ Hunedoara), iar despre rolul dăscălimii în Marele Război al Reîntregirii a vorbit sociologul Dorel Șchiopu, președintele Filialei județene „Hunedoara” a ANCERM.

Punct important în desfășurarea acestui eveniment emoționant, lansarea cărții „10 ani întru cinstirea eroilor”, avându-l ca autor pe col.(rtr.) Adrian Ronai a completat această întâlnire de suflet, sub semnul respectului și onoarei cuvenite eroilor români. „Considerăm, împreună cu colegii din cadrul ANCERM Petrila și cu toți cei care ne-au fost și ne sunt alături, că ne-am îndeplinit o datorie de onoare, aceea de a contribui alături de părinți și de școală, la educația copiilor petrileni în spiritul dragostei de țară, al respectării tradițiilor și valorilor naționale și locale dar șiu în spiritul respectului față de eroii noștri, față de oamenii valoroși ai comunității noastre”, a declarat col.(rtr.) Adrian Ronai.

Acestuia i-a revenit, în final și onoranta misiune de a înmâna unora dintre oamenii dedicați și implicați în susținerea și promovarea unor astfel de valori, o serie de diplome de merit și diplome aniversare conferite la aniversarea celor 10 ani de activitate ai Subfilialei Petrila a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, diplome acordate unor reprezentanți ai autorităților locale, profesori, ofițeri rezerviști, oameni de cultură ș.a.

Fiind vorba despre o sărbătoare aniversară seria unor emoționante discursuri a fost completată cu un frumos spectacol artistic, în care și-au dat concursul col.(r). Doru Poșuș, eleva Antonia Morenciu și membri ai Ansamblului folcloric „Junii Petrileni” coordonat de maestrul coregraf Constantin Cigmăian.

Toți participanții au reconfitmat, prin prezență și implicare în derularea acestui eveniment că și la Petrila, ca peste tot în țară, învățăturile marelui istoric Nicolae Iorga sunt respectate cu sfințenie, astfel că „neamul românesc e veșnic prin cultul Eroilor!”

Fotografii: Vasile Laurențiu Sorin