De la debutul noului an școlar, specialiștii Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara au derulat o serie de proiecte preventive în unitățile de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă.
Astfel, peste 600 de elevi, cadre didactice și părinți au fost informați despre efectele consumului de substanțe psihoactive asupra sănătăţii, despre factorii de risc și de protecție în consumul de droguri, precum și despre modurile sănătoase de petrecere a timpului liber.
Pe parcursul întregului an școlar 2024-2025, specialiștii CPECA Hunedoara vor fi prezenți în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar, unde vor desfășura activități în cadrul campaniilor naționale: „Consumul de droguri ne privește pe toți”, adresate elevilor de gimnaziu și liceu și ”Education First”, implementată în mediul universitar.
De asemenea, vor fi implementate și proiecte preventive, adresate atât copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică (clasa pregătitoare) – proiectul local „Cum să creștem sănătoși” și elevilor din ciclul primar – proiectul local „ABC-ul Emoțiilor”, cât și celor din învățământul gimnazial și liceal – proiectele naționale „Necenzurat”, ”Abilități pentru acțiune” și proiectul național ”Drive Clean”.
Totodată, în acest an școlar, CPECA Hunedoara va implementa proiectul național ”Eu și copilul meu”, adresat părinților de adolescenți, și va organiza sesiuni de informare și cursuri de formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri pentru cadrele didactice.