„Ținutul Momârlanilor în versuri și imagini”, acest album elegant reprezintă o îmbinare extraordinară între poezie și fotografie, două forme de artă care, împreună, reușesc să ne ofere o viziune completă și profundă asupra acestui ținut de vis.

Poeziile Mirelei Cocheci, sunt adevărate bijuterii literare. Prin metaforele sale atent elaborate, ea reușește să surprindă esența și frumusețea acestui loc minunat.

La fel de impresionante sunt și imaginile surprinse de artistul fotograf Sergiu Vințan, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Fotografiile sale, „decupate” cu măiestrie din peisajele și viața de zi cu zi a acestui ținut, completează perfect versurile Mirelei Cocheci. Împreună, aceste imagini și poezii creează un tablou viu și emoționant al „Ținutului Momârlanilor”.

Această inițiativă de a îmbina poezia cu fotografia este demnă de toată lauda. Ea ne arată cât de puternică poate fi arta atunci când diferitele sale forme se întâlnesc și se completează reciproc. Volumul „Ținutul Momârlanilor în versuri și imagini” este o dovadă a frumuseții și bogăției culturale a Văii Jiului și un testament al talentului și pasiunii celor doi artiști.

Poezia este o fotografie a sufletului, capturând emoții și momente într-un mod unic și profund. La fel, fotografia este o poezie vizuală, surprinzând esența și frumusețea lumii din jurul nostru. Ambele forme de artă ne invită să vedem dincolo de suprafață, să descoperim povești și să trăim emoții intense.

Un poet care scrie cu atâta pasiune și reverență despre ținutul său natal, precum Mirela Cocheci, este cu siguranță profund legat de locurile și tradițiile sale.  Versurile din volumul de față, sunt versuri  care evocă un sentiment frumos de apartenență și admirație pentru Valea Jiului, un loc descris ca fiind de o frumusețe copleșitoare și plin de istorie. Mirela sugerează că acest ținut este atât de special încât te simți obligat să te descalți la intrarea în el, ca un gest de respect și reverență.

Imaginile poetice sunt foarte puternice: râul Jiu care scaldă tălpile, munții care se apleacă pentru a săruta mâna și cerul care țese un ștergar cu flori.

Ținutul momârlanilor este prezentat ca un paradis, un loc unde amintirile și urmele geto-dace sunt încă vii. Odată ce ai intrat în acest ținut, ești cuprins de dorința de a rămâne, lăsându-te învăluit de lumina și frumusețea Văii Jiului.

Că nu spun cuvinte mari, ci doar adevarul, o dovedește poezia următoare, pe care o veți regăsi în cartea aceasta:

ȚINUTUL MOMÂRLANILOR.

Ținutul momârlanilor… tresalți
Când intri-n Valea Jiului, „acasă”
Și parcă-ți vine, zău, să te descalți
La poarta ei, atâta de frumoasă.

Când Jiu-i scaldă tălpile, ușor,
Se-apleacă munții, mâna să-i sărute
Și cu bucăți din cerurile lor
Îi țes ștergar cu mii de flori cusute.

Ținutul momârlanilor… un rai
Cu amintiri și urme geto-dace,
Odată ce-ai intrat mai vrei să stai
Ca Valea în lumini să te îmbrace.

Se spune că cine bea apă din Jiu, nu mai pleacă. Ei bine, încă nu am băut apă din Jiu, dar sunt a nu știu câta oară anul acesta între prietenii scriitori și artiști din Valea Jiului. Așa că, poate că nu e nevoie să beau apă din Jiu pentru a mă simți legat de acest loc minunat și de oamenii săi extraordinari.

Vă mulțumesc din suflet Mirela și Sergiu, pentru această minunată călătorie artistică prin „Ținutul Momârlanilor”.

SORIN MICUȚIU
scriitor