Tăcerea lui Dumnezeu

În Postul Mare, tăcerea lui Dumnezeu nu este absență, ci adâncime. La Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în momentul Vohodului Mare, preotul înaintează fără cuvânt, iar această tăcere devine glasul smereniei și al tainei. Nu orice tăcere este lipsă de răspuns – uneori, Dumnezeu tace pentru ca noi să ascultăm mai atent.

Așa cum tăcerea din Vinerea Mare ascunde taina Învierii, așa și în viața noastră, momentele în care Dumnezeu pare să nu ne răspundă sunt chemări spre o ascultare mai adâncă, spre o încredere mai mare. În această tăcere, El nu lipsește – El Se dăruiește în așteptare, în liniște, în prezență.

„Domnul este în templul Lui cel sfânt; să tacă înaintea Lui tot pământul!” (Avacum 2, 20)

 „Când El tace, cine-L va osândi?” (Iov 34, 29)

„Tăcerea este taina veacului viitor.” – Sfântul Isaac Sirul

„Dumnezeu vorbește în tăcere, iar inima care tace Îl aude.” – Părintele Sofronie Saharov

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este o slujbă specifică Postului Mare, oficiată în zilele de rând (de obicei miercurea și vinerea), în care credincioșii se împărtășesc cu Sfintele Daruri (Trupul și Sângele Domnului) care au fost sfințite la o Liturghie anterioară. Aceasta este o slujbă de pocăință și așteptare, plină de smerenie și tăcere.

Vohodul Mare este momentul solemn în care preotul, în tăcere, duce Sfintele Daruri din proscomidiar (partea laterală a altarului) pe Sfânta Masă. Spre deosebire de Liturghia obișnuită, aici preotul nu rostește rugăciuni cu voce tare, ci înaintează în liniște, simbolizând venirea tainică a lui Hristos spre poporul Său. Această tăcere ne îndeamnă la adâncă smerenie și la ascultarea inimii.

Ai răbdare în tăcere. Uneori, Dumnezeu îți vorbește fără cuvinte.