Iubirea în fapte 

„Flămânzii s-au săturat de vorbe. Ei vor pâine. Lumea s-a săturat de predici. Ea are nevoie de Hristos.” (Traian Dorz)

În fața acestei realități, ne întrebăm: Oare numai noi nu ne-am săturat încă? De ce oare nu înțelegem, de multe ori, ceea ce ne străduim să le facem altora să înțeleagă?

O parte din răspuns la aceste întrebări o găsim în Sfânta Scriptură: „Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (Iacov 1:27) și „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, doar din gură, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3:18). Cealaltă parte a răspunsului depinde de fiecare dintre noi, depinde de felul în care Cuvântul lui Dumnezeu rodește în viața noastră.

Putem să ne implicăm în misiuni filantropice, fie individual, fie colectiv, alături de alți prieteni. Deși misiunea individuală este mai limitată decât cea colectivă, ea este plină de frumusețe și putere, pentru că se bazează pe relația personală „eu-tu” și are o influență directă asupra celor din jur. Putem să ne facem simțită prezența în școală, la serviciu, pe stradă sau în orice loc unde organizațiile umanitare nu ajung cu ușurință. Totul depinde de noi și de angajamentul personal de a trăi pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru.

A sluji înseamnă a lucra pentru Dumnezeu, a trăi pentru ceilalți, pentru că misiunea filantropică nu este decât o formă a iubirii. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 13:34). Iar în iubirea de aproapele nostru se reflectă iubirea față de Dumnezeu. Așa cum spune Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, „fapta de slujire a creștinismului este una, însă adresanții sunt doi: Dumnezeu și omul. Cine slujește omului, slujește și lui Dumnezeu.”

Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că iubirea față de Dumnezeu și față de semeni este cea mai înaltă poruncă. Să nu uităm că El se identifică cu fiecare om din jurul nostru, indiferent de statutul său, iar iubirea de aproapele este, de fapt, iubirea de Dumnezeu.

Dar să nu facem din iubire doar un act de intenție sau cuvinte frumoase. Iubirea se arată în fapte, într-o misiune filantropică total dezinteresată, pentru că, dacă iubim pe aproapele doar pentru un folos propriu, nu facem altceva decât să ne iubim pe noi înșine, nu pe celălalt.