Ziua a doua – Împreună cu Mântuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota 

Privim cum Mântuitorul, obosit și zdrobit de chinuri, își ia Crucea pe umeri și pornește pe drumul spre Golgota, însoțit de o mulțime furioasă și de soldați. Deși slab și rănit, Iisus nu se clatină, nu se răzvrătește. În adâncul suferinței, rămâne în liniște, purtând nu doar lemnul greu al Crucii, dar și greutatea tuturor păcatelor lumii. Această Cruce, care pare a fi o povară insuportabilă, devine simbolul dragostei infinite și al jertfei pentru mântuirea noastră.

Privind cu ochii sufletului această imagine, înțelegem că în acele momente, Mântuitorul nu purta doar povara unui lemn fizic, ci și păcatele fiecărei ființe umane. Sub fiecare lovitură și umilință, El poartă povara umanității întregi. Până și sângele care Îi picura din fruntea chinuită și sudoarea ce se amesteca cu lacrimile Lui ne vorbesc despre iubirea necondiționată cu care ne-a îmbrățișat, în ciuda cruzimii oamenilor și a răutății lumii.

Cu fiecare pas pe care îl face spre Golgota, Iisus ne învață cum să purtăm crucea propriilor noastre poveri cu credință și nădejde, știind că nu suntem singuri, iar mântuirea vine doar prin jertfă și iubire.

În acest moment al suferinței Mântuitorului, suntem chemați să privim în interiorul nostru și să vedem cât de grele sunt crucile pe care le purtăm. Poate că și noi simțim că viața ne este copleșită de durere, de greșeli, de păcate, dar adevărul este că Iisus ne invită să nu rămânem în suferință, ci să găsim puterea de a merge mai departe. Așa cum El nu a lăsat crucea să-L doboare, ci a purtat-o cu demnitate și iubire pentru noi, și noi suntem chemați să înfruntăm greutățile vieții cu aceeași credință că nu suntem lăsați singuri.

De multe ori, în fața încercărilor, ne întrebăm de ce trebuie să suferim. Dar această întrebare poate fi înlocuită cu o acceptare smerită a faptului că fiecare pas pe care îl facem în suferință este un pas spre înnoire, spre împlinire. De aceea, să nu fugim de crucea noastră, ci să o primim cu inima deschisă.

În această zi, să ne rugăm pentru puterea de a înfrunta propriile noastre greutăți cu răbdare și cu nădejde. Să ne amintim că, așa cum Iisus nu a fost abandonat pe drumul spre Golgota, nici noi nu suntem abandonați în lupta noastră zilnică. El este alături de noi, chiar și în cele mai grele momente și ne ridică atunci când cădem.

Astăzi, să învățăm să nu ne lăsăm înfrânți de greutățile vieții, ci să le privim ca pe niște ocazii de a crește în iubire și compasiune. Poate că, prin crucea noastră, putem deveni un sprijin pentru ceilalți, așa cum Iisus a fost un sprijin pentru întreaga umanitate.

Aceasta este adevărata chemare a Săptămânii Patimilor – să ne înălțăm sufletul prin jertfă și iubire, înălțându-ne unii pe alții pe drumul Crucii.