Ziua a treia – Împreună cu Mântuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota 

În drumul său spre Golgota, Iisus Mântuitorul, sub povara grea a Crucii, întâlnește o clipă plină de durere și iubire – întâlnirea cu Maica Sfântă. Tradiția ne spune că, în mijlocul acelei mulțimi furioase, ochii Maicii Sfinte se întâlnesc cu ai Fiului ei, iar inima ei plină de durere simte fiecare pas al Suferinței. Aflându-se pe același drum al jertfei, Maica Domnului își vede Fiul în chinuri și, cu fiecare pas pe care El îl face, Îi simte durerea. Maica Domnului, nu poate decât să întrebe în durere: „Unde mergi, Fiule? Ce faci tu, Fiul meu, în acest drum al suferinței?”

Așa cum este exprimat în imnul liturgic din Vinerea Mare, „Văzând Mieluşeaua pe Mieluşelul său trăgându-Se la înjunghiere, mergea după Dânsul zdrobită împreună cu alte femei”, Maica Domnului își pune întrebările acelea inevitabile, dar în același timp pline de încredere, în fața misiunii Fiului ei, care este mântuirea lumii. Unde merge Iisus? De ce merge spre această mare suferință? Ce înseamnă această „călătorie grabnică” pentru întreaga umanitate?

Sub privirea Mamei Sale, Mântuitorul continuă să își poarte crucea. Este o imagine cutremurătoare de iubire și suferință, de unitate profundă între Maică și Fiu, care trăiesc, fiecare în felul lor, aceeași jertfă. Fiecare pas pe care Iisus îl face sub greutatea Crucii este un pas pentru noi toți, iar Maica Domnului, cu inima frântă, merge alături de El, chiar și când nu poate înțelege pe deplin sensul acelei suferințe.

Iată, însă, că la un moment dat, în mijlocul acestei încercări insuportabile, Iisus se prăbușește sub greutatea Crucii. Soldații, văzându-l că nu poate să își continue drumul, îl forțează pe Simon Cirineanul să preia o parte din povara Crucii. Această întâmplare este un simbol al ajutorului pe care Dumnezeu îl trimite atunci când suntem prea slăbiți pentru a mai continua. La fel ca Simon, și noi, în momentele de mare suferință, suntem chemați să ne oferim ajutorul unii altora, să ne ridicăm împreună crucea vieții, chiar atunci când nu mai avem puterea de a merge singuri.

În această zi a Săptămânii Patimilor, să ne amintim că în fiecare moment de suferință, nu suntem niciodată singuri.

Să ne rugăm pentru puterea de a purta cu răbdare și încredere crucile noastre și să fim atenți la nevoile celor din jur, astfel încât să fim și noi „Simoni Cirineeni” pentru ceilalți.

Să învățăm din suferința Lui, să ne ducem crucea cu demnitate și iubire, știind că nu suntem singuri în drumul nostru, că Dumnezeu ne este alături și ne ridică atunci când nu mai avem putere.