Ziua a patra – Împreună cu Mântuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota 

Pe drumul Crucii, Mântuitorul continuă să înainteze cu greu, pășind sub povara imensă a suferinței și a păcatelor lumii. Priveliștea din fața Sa este una de groază. Gloata ce Îl însoțește este înfiorătoare în ura sa, plină de oameni care Îl batjocoresc, Îl lovesc și Îl împing înainte. Nu sunt doar soldații romani, ci și iudeii care se bucură de această cumplita scenă a jertfei. Fiecare pas al Domnului este un pas spre împlinirea mântuirii noastre, dar și un pas de chin și durere profundă. Sudorile mari, amestecate cu sângele care curge din rănile adânci, ne spun despre suferința fizică extremă a Mântuitorului. Însă, mai presus de toate, aceleași suferințe ne vorbesc despre dragostea necondiționată a Lui pentru fiecare dintre noi.

Când ajunge la poarta cetății, Mântuitorul cade din nou sub greutatea Crucii. Fiecare cădere este o dovadă a adâncimii suferinței Lui, dar și a dragostei care nu se oprește niciodată, chiar și atunci când trupul Său nu mai poate îndura. Loviturile ostașilor romani și disprețul celor ce-L urmează nu pot să-L facă să renunțe la drumul Său. Mântuitorul își ridică privirea și, cu o forță nevăzută, Se ridică din nou. Este ridicat cu forța, pentru că El nu mai poate să se ridice singur, iar povara păcatelor noastre este mult prea mare.

În mijlocul acestei mări de ură și chin, un gest de compasiune reiese ca o rază de lumină. Este vorba despre actul Veronicăi, o femeie simplă, dar cu o inimă curată, care, văzând suferința îngrozitoare a Mântuitorului, nu poate rămâne nepăsătoare. În ciuda pericolelor și a mulțimii furioase care Îl urmărea pe Iisus, Veronica trece prin fața Lui, rupându-se de mulțime și oferindu-I un pânza pentru a-Și șterge fața plină de sânge și sudoare.

Gestul Veronicăi nu este doar unul de compasiune fizică, ci și un simbol al tuturor celor care, în mijlocul suferinței, aleg să aducă o fărâmă de alinare. Pânza pe care Veronica a folosit-o pentru a-L șterge pe Iisus a rămas faimoasă, purtând amprenta chipului Său, un semn al iubirii și al devotamentului unei inimi care nu putea rămâne indiferentă față de suferință. Acest moment din drumul Crucii ne învață să nu rămânem doar spectatori în fața suferinței, ci să ne implicăm, chiar și cu gesturi mici, dar semnificative, pentru a aduce alinare celor care suferă.

Veronica, un exemplu de curaj și de iubire, ne arată cum un simplu gest de milă poate deveni un act de mare importanță, chiar și în mijlocul unui drum plin de cruzime și violență. În acea clipă, ea a devenit o voce a compasiunii, un simbol al celor care sunt gata să sară în ajutorul celor aflați în durere, indiferent de costurile personale. Așa cum pânza Veronicăi a purtat imaginea chipului Mântuitorului, și noi, prin gesturile noastre de iubire și ajutor, putem lăsa amprenta unui act de compasiune în lumea aceasta plină de suferință.

Aceasta este o lecție despre jertfă și despre răbdare, despre faptul că uneori, atunci când calea noastră pare imposibilă, este nevoie de ajutor. Ajutorul nu vine întotdeauna din forțele proprii, ci din mila și iubirea celor din jurul nostru.

La fel cum ostașii îl ridică pe Iisus, Dumnezeu ne ridică și pe noi în momentele noastre de slăbiciune