Hristos a înviat! – aceste cuvinte nu sunt doar o urare, ci o declarație de biruință. Ele ne spun că moartea nu mai are ultimul cuvânt. Că suferința nu e zadarnică. Că orice noapte are un răsărit. Lumina Învierii nu doar că luminează mormântul gol, ci și sufletele noastre pline de poveri.

În Săptămâna Luminată, Dumnezeu ne amintește că oricât de apăsători ne-ar fi pașii prin viață, există mereu o cale spre lumină. Așa cum piatra mormântului a fost dată la o parte, și noi putem da la o parte fricile, eșecurile, vinovățiile. Nu suntem singuri. Hristos vine spre noi – viu, puternic, iubitor – și ne spune: „Pace vouă!”

Aceasta este taina pe care o trăim: lumina care nu mai apune, lumina care ne înviază sufletele. Să nu o lăsăm să treacă nepăsători pe lângă noi. Să o păstrăm aprinsă nu doar în lumânare, ci în viață.

În aceste zile, mă surprind deseori privind cerul – parcă mai senin decât de obicei – și mă întreb dacă nu cumva această lumină care ne învăluie e un răspuns tăcut la rugăciunile noastre nerostite. În forfota vieții, uităm cât de aproape ne este Dumnezeu. Dar Săptămâna Luminată vine ca o aducere-aminte că nu suntem uitați, că pașii noștri obosiți sunt însoțiți, chiar și atunci când nu simțim asta.

Simt că această lumină pascală nu e doar o metaforă, ci o realitate care îmi atinge sufletul. E o lumină care mă provoacă să trăiesc mai adevărat, mai profund, mai curat. Nu mă întreabă ce am reușit, ci dacă mai sper. Nu îmi cere răspunsuri, ci inimă. Iar în fața unei asemenea iubiri, nu pot decât să mă înmoi, să mă opresc din alergare și să spun, cu tot ce sunt: „Rămâi cu mine, Doamne!”

În Săptămâna Luminată, Dumnezeu nu ne cere perfecțiune, ci deschidere. Nu ne cere să fim gata, ci să fim sinceri. Este timpul în care, ca și Sf. Ap. Toma, putem cere, și vom primi. Este timpul în care, ca Sf. Maria Magdalena, putem plânge, și vom fi chemați pe nume.

Fiecare clipă din Săptămâna Luminată e o invitație la viață nouă. O viață în care, chiar dacă greul nu dispare, capătă sens. În care nu mai lupt singur, ci împreună cu Cel care a biruit moartea. Și nu e puțin lucru să știi că ai cu Cine merge mai departe.

Așadar, să nu grăbim uitarea acestui har. Să rămânem în lumină. Să credem, să iubim, să nădăjdui. Pentru că Hristos a înviat – și, odată cu El, putem învia și noi.