Gândul meu pentru Sfântul Irodion, Luceafărul de la Lainici

Pe 3 mai, gândul meu zboară mereu spre Mănăstirea Lainici și spre omul acela simplu, dar atât de plin de har, numit astăzi Sfântul Irodion.

Mă impresionează felul în care un om poate trăi atât de ascuns, și totuși să lumineze viețile atâtor oameni. Sfântul Irodion, călugărul tăcut și neștiut de lume, a fost numit „Luceafărul de la Lainici” – și nu pentru că a căutat lumina reflectoarelor, ci pentru că a strălucit în întunericul acestei lumi, cu rugăciune, smerenie și dragoste.

Mă întreb adesea: cum ne raportăm noi, cei de azi, la astfel de oameni? Trăim într-o lume în care totul e despre imagine, despre viteză, despre „acum și repede”. Și, cu toate astea, când dau peste chipul blând al Sfântului Irodion, simt că mă opresc. Mă opresc și ascult altfel. Tac și învăț. Mă simt mustrat și mângâiat deopotrivă.

El nu ne-a lăsat discursuri, ci minuni. Nu a ridicat clădiri înalte, ci suflete din căderi. Nu a vrut să fie văzut, dar a fost mereu văzător cu duhul. Și poate tocmai de aceea mă simt atât de atras de el: pentru că mi-arată că poți fi cu adevărat mare doar atunci când nu mai cauți să fii.

De fiecare dată când am în inima mea tulburare, îndoială sau pur și simplu nevoie de liniște, mă gândesc la Sfântul Irodion. Îmi imaginez liniștea muntelui, pietrele cărării de la Lainici și rugăciunea care încă plutește prin aerul acelei mănăstiri.

Azi, când atât de mulți tineri caută modele, iar mulți adulți și-au pierdut reperele, cred că Sfinții ca Irodion ne pot fi sprijin. Nu pentru că ne spun ce să facem, ci pentru că ne arată cine am putea fi, dacă ne-am lăsa schimbați de har.

Mă uit la cum moaștele lui au fost ascunse, tăinuite, protejate de cei ce l-au iubit și l-au cunoscut. Și mă gândesc: cât de sfânt trebuie să fi fost un om ca, și după moarte, să stârnească atâta evlavie, atâta căutare? Ce fel de viață trebuie să fi trăit ca să lași în urmă un parfum de sfințenie – la propriu?

Sfântul Irodion n-a avut conturi, nici camere de filmat, nici aplauze. Dar a avut Duhul Sfânt. Și viața lui e dovada că un om care tace în fața lumii, poate striga tare în fața Cerului.

De aceea, pe 3 mai, eu nu prăznuiesc doar un nume în calendar. Prăznuiesc o lecție de viață. Una despre smerenie, despre adevăr și despre puterea tainică a rugăciunii. Și îmi doresc ca, într-o zi, să ajung și eu măcar să-mi doresc ce a iubit el: liniștea inimii, lumina negrăită a credinței, tăcerea care vindecă.

Sfinte Irodion, roagă-te pentru noi, cei care încă mai bâjbâim prin întuneric.