„Maria, Regina inimilor”, un spectacol inedit la Petroșani

„Maria, Regina inimilor”, un spectacol inedit la Petroșani

Casa de Ajutor Reciproc CFR Petroșani își serbează în aceste zile jubileul celor 75 de ani de existență neîntreruptă.

Evenimentul se va derula pe parcursul a trei zile, în perioada 7-9 mai 2025 având o serie de acțiuni: redeschiderea sediului organizației și a sucursalei Petroșani după modernizare, prezentarea activității, conferințe, acțiuni sociale și culturale, cât și deschiderea oficială a micului nostru muzeu care ne prezintă activitatea.

Într-un prim eveniment cultural-artistic de anvergură, progra,mat pentru miercuri, 7 mai 2025, de la ora 21,00 și organizat de Asociația CAR CFR – Casa Familiei Reunite – împreună cu Clubul Impact „Români cu Norma Întreagă” Petroșani, Teatrul Impact și Școala Gimnazială „I.G.Duca” Petroșani, având ca parteneri Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Filiala Huneodara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria”, Primaria și Consilul Local Municipiul Petrosani, în zona Castelului Ianza din centrul municipiului Petroșani (cunsocută și ca fiind parcul de la Poștă) va avea loc un spectacol artistic inedit, dedicat Reginei Maria a României.

Spectacolul este semnat de apreciatul om de spectacol Valentin Neacșu. „Într-o seară de mai, la ceas de poveste, ne reamintim împreună de Regina care a iubit cu toată ființa ei acest popor. Prin emoție, muzică și teatru, o readucem în mijlocul nostru — acolo unde a rămas pentru totdeauna: în inimile românilor”, spune Valentin Neacșu.

Spectacolul artistic dedicat Reginei Maria – regina Inimilor va fi precedat de o expunere istorică a personalității marcante din istoria națiunii române, care a fost Regina Maria a României, prezentarea fiind realizată de eminentul istoric hunedorea prof.dr. Dorin Petrescu.

Tot în cadrul suitei de evenimente care marchează jubileul de 75 de ani al CAR CFR, la noul sediu al instituției din Piața Victoriei din Petroșani va avea loc marți, 7 mai 2025, de la ora 15,30 și o proiecție specială a filmului „Maria, Inima României”, producție cinematografică de excepție ce poartă semnătura reputatului cineast româno-american John Florescu.

Filmul documentar „Maria, Inima României” va rula, într-o altă proiecție specială oferită gratuit publicului din Petroșani, vineri, 9 mai 2025 de la ora 12,00 la Cinematograful „Șerban Ionescu” din Petroșani, în prezența co-producătorului Dan Drăghicescu.

Jubileul celor 75 de ani de la înființarea CAR-CFR „Casa Familiei Reunite” cuprinde, de asemenea, o serie de alte activități asupra cărora ne vom apleca în articole dedicate.