Prof.dr. Yannick Harrel, de la doctorand la Universitatea din Petroșani la catedra Ecole des Mines din Nancy

Prof.dr. Yannick Harrel, de la doctorand la Universitatea din Petroșani la catedra Ecole des Mines din Nancy

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu l-a avut astăzi ca oaspete pe prof.dr. Yannick Harrel, reputat specialist în domeniul minier în cadrul Școlii superioare de Mine (Ecole superiore des Mines) din Nancy (Franța).

Specializat în domeniul tehnologiei de exploatare a metalelor rare, prof.dr. Yannick Harrel și-a obținut titlul de doctor în cadrul Școlii Doctorale de la Universitatea din Petroșani, unde l-a avut ca și coordonator chiar pe prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu. Parcusul profesional al prof.dr. Yannick Harrel s-a dovedit a fi unul de excepție, acesta fiind cooptat la puțin timp după ce, anul trecut, în luna iulie, își susținea teza de doctorat la Petroșani, în prestioasa Universitatea Lorraine din Nancy.

„Sigur că ne bucurăm că un doctor al Universității din Petroșani, care a studiat la acest înalt nivel academic în România a ajuns să fie cadru didactic la o prestigioasă universitate, Universitatea de Lorren din Nancy. Acest lucru este cu atât mai important cu cât teza de doctorat a domnului profesor Yannick Harrel constituie astăzi un tratat de mare importanță în domeniul electromobilității, car suscită interes în domeniul științific, fiind publicată în Franța și Anglia. Pentru noi, succesul domnului Harrel este o bucurie, acesta confirmând pe de o parte și valoarea Școlii Doctorale de la Universitatea din Petroșani, dar și faptul că diplomele emise aici au o certă valoare la nivel european”, a declarat rectorul Sorin Mihai Radu.

Fostul doctorand al Universității din Petroșani, prof.dr. Yannick Harrel apreciază că la Petroșani a găsit o bază didactică și mai ales un capital uman valoros pentru cercetările sale în domeniul minier, care l-au ajutat să-și elaboreze teza de doctorat, devenită acum o valoroasă carte de specialitate. Intitulată „Electromobilitatea, din mină până la baterii” cartea tratează dubla traziție, care este subsumată electrificării transporturilor, în special legat de autovehiculul  electric. „Practic vorbim despre o tranziție digitală, numerică, cibernetică, informatică și ea consumatoare de minerale rare și componenta ecologică, cea care înseamnă înlocuirea carburanților fosili, cu energie elctrică stocată în baterii, pe bază de litiu. Îi mulțumesc conducătorului meu științific, domnul rector Sorin Mihai Radu, a cărui contribuție a fost determinantă pentru acest proiect al meu”, a declarat prof.dr. Yannick Harrel.

Acesta a dezvăluit faptul că, în prezent, lucrează la elaborarea unui al doilea volum al acestei cărți, ca urmare a cererii pieței de specialitate în continuarea studiilor sale pe acest domeniu. „În Franța s-a ajuns la peste 90% din capacitatea de producție a energiei să fie nucleară, dar lichidarea producției pe cărbune s-a făcut treptat. Cu toate acestea, în opinia mea, cheia problemei în viitor, în contextul actual, de revigorare a utilizării cărbunelui, impune existența unui capital uman de maximă competență în domeniul minier. Iar în Franța nu mai avem, din păcate, acest capital. L-am găsit însă aici, la Universitatea din Petroșani, unde capitalul uman în domeniul acestei științe este unul deosebit de valoros”, a mai spus prof.dr.ing. Yannik Harrel.

În cadrul Consorțiului EURECA-PRO, una din țințele Universității din Petroșani l-a constituit atragerea de studenți, masteranzi și doctoranzi din țări europene, mizând în acest sens tocmai pe competențele capitalului uman și al unei baze materiale de cel mai înalt nivel pe care școala de învățământ superior din Valea Jiului l-a păstrat și dezvoltat, chiar și în condițiile regresului industriei miniere din României, decizia dovedindu-se una nu doar inspirată, ci și vizionară.