Taina celui care mă iubește și-mi face bine
Sunt dimineți în care nu graba mă trezește, ci o întrebare. Nu agenda zilei, ci o neliniște blândă care vine din adânc, poate din rugăciune, poate din tăcere. Azi, întrebarea a venit printr-un gând vechi, dar viu, al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae:
„Cunosc eu toată taina semenului meu, care mă iubește și-mi face mult bine?”
E o întrebare care nu se cere rezolvată, ci doar purtată. Poate întreaga viață.
Am crezut, de multe ori, că îl cunosc pe cel de lângă mine doar pentru că mă iubește. Soție, prieten, copil, părinte. I-am „măsurat” bunătatea după faptele lui, i-am „cântărit” iubirea prin gesturile ei tainice, m-am bucurat de binele primit – dar am rămas, de fapt, la suprafață.
Pentru că omul care mă iubește e întotdeauna mai mult decât fapta lui bună. Este o taină în mers, un suflet adânc care nu se arată niciodată pe de-a-ntregul. Și e bine că e așa. Nu ne este dat să știm tot, ci să simțim smeriți cât de frumoasă este iubirea care nu se laudă, ci doar se arată, tăcut, în binele făcut.
Îmi dau seama că taina celuilalt nu poate fi pătrunsă decât în același fel în care ni Se revelează Dumnezeu: prin iubire, prin dăruire, prin tăcere, prin timp.
„Iubirea care face mult bine” – spune Sfântul Dumitru Stăniloae. E forma cea mai discretă și mai profundă de a iubi. Nu cea care declară, ci cea care zidește în taină, ca un meșter ascuns al sufletului meu.
Și totuși… ce fac eu cu această iubire? Ce fac cu binele pe care îl primesc? Sunt recunoscător? Sunt atent? Întorc iubire? Sau las binele să treacă pe lângă mine, ca o pâine caldă nefrântă?
Azi, înainte de orice alt plan, aleg să mă opresc și să mulțumesc. Lui Dumnezeu, pentru cei care mă iubesc fără să strige. Pentru soția care mă sună chiar și când nu are ce-mi spune. Pentru prietenul care îmi trimite un verset atunci când simte că mi-e greu. Pentru omul care tace lângă mine când sufletul meu se clatină.
„Dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.” (1 Corinteni 13, 4)
Poate că nu vom înțelege niciodată taina deplină a celor ce ne iubesc. Dar o putem primi cu smerenie și putem învăța, în fiecare zi, să devenim și noi, pentru alții, o astfel de taină a iubirii care face mult bine.
Să avem o zi cu rost și cu inimă deschisă.