Atelierul Școală al Universității din Petroșani urmează să fie reabilitat din fonduri europene. Conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului anunță a fost semnat, în acest scop, contractul de achiziție publică a lucrărilor care vor fi executate în cadrul proiectului „Reabilitare termică Atelier Școala Universitatea din Petroșani”, cod SMIS 318899.
Potrivit rectorului instituției, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, proiectul este finanțat de către ADR VEST – Agenția pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, iar firma desemnată pentru execuția lucrărilor este Energoconstrucția Paroșeni SA.