Echipa de robotică „Alpha Bit” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” merge la FIRST Tech Challenge European Premier Event 2025 cu sprijinul Consiliului local Petroșani

Echipa de robotică „Alpha Bit” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” merge la FIRST Tech Challenge European Premier Event 2025 cu sprijinul Consiliului local Petroșani

Echipa de robotică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani, AlphaBit – 19120 a fost selectată pentru a participa la FIRST Tech Challenge European Premier Event 2025, cel mai mare campionat de robotică pentru liceeni, organizat în premieră la nivel european.

Pentru deplasarea membrilor echipei și a mentorilor acestora în Olanda, locul în care se desfășoară în acest an competiția europeană de robotică, s-a făcut un apel de colectă publică. Printre cei care au răspuns cu promptitudine se numără și autoritățile publice locale din municipiul Petroșani. Consiliul Local Petroșani a aprobat, astăzi un proiect de hotărâre, inițiat chiar de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, referitor la acordarea unui sprijin financiar în valoare 50.000 de lei pentru elevii care ne vor reprezenta la Campionatul European de Robotică din Eindhoven – Olanda.

Firesc, am putea spune, în condițiile în care „Alpha Bit” a devenit un port-drapel al succesului în educație, în tehnologie, în performanță al comunității locale din Petroșani și Valea Jiului, ca urmare a rezultatelor excelente obținute în competiții naționale și internaționale de robotică în ultimii ani.

„Este de datoria noastră, a aleșilor locali, să încurajăm și să sprijinim performanța , iar rezultatele acestor copii valoroși care au transformat pasiunea într-o adevărată vocație fac cinste municipiului Petroșani și vorbesc despre nivelul înalt de pregătire și calitatea actului educațional al învățământului de la noi din localitate. Îi felicit pentru munca depusă, pentru întreaga implicare și, de asemenea, îi felicit pe profesorii coordonatori ai acestor copii de aur și le urez succes!” a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Competiția FIRST Tech Challenge European Premier Event 2025 este programată să se desfășoare în perioada 1-5 iulie 2025 în Olanda și reunește la start nu mai puțin de 98 dintre cele mai competitive echipe internaționale de robotică.