Nume de referință pe scena folk-ului românesc, artistul lupenean Florin Paul Camen aniversează în aceste zile 35 de ani de la debutul său artistic survenit pe scena de la Petroșani a turneului național al Cenaclului Flacăra – Totuși Iubirea. Imaginea acelui moment este și astăzi una la fel de vie în memoria celui pe care maestrul Adrian Păunescu avea să-l prezinte cu o frază care i-a devenit motto al carierei sale: „un folkist pe cont propriu!”
A cântat atunci, în fața a mii de spectatori, o piesă compusă pe versurile poetului Adrian Păunescu: „Poetul vine-n Vale”, iar acestuia i-a plăcut atât de mult încât i-a cerut un bis și l-a rugat și pe fiul său, Andrei, să cânte împreună cu Florin Camen. Au trecut de la acel moment exact 35 de ani, perioadă în care artistul din Valea Jiului a adunat 65 de spectacole de cenaclu sub bagheta poetului Adrian Păunescu, alte sute de spectacole „pe cont propriu”, peste 120 de piese proprii compuse pe versurile unui număr de 16 poeți, toate adunate în 8 albume de autor, la care se adaugă un repertoriu cu alte peste 400 de cover-uri (folk, country, pop, rock, chiar și folclor maramureșean) pe care acesta le-a cântat cu plăcere în sute de spectacole sau emisiuni de radio și televiziune.

Povestea pasiunii pentru muzica folk a lui Florin Paul Camen începe însă mult înainte de momentul de referință al acelei zile de 14 iulie 1990. Născut în 1969 la Lupeni, Florin Paul Camen a descoperit muzica la 11 ani când, ascultând piesa celebră ”Andrii Popa” a celor de la Phoenix, a decis că trebuie să învețe și el să cânte la chitară. A reușit, de unul singur, fără lecții de canto, să facă acest lucru. Ba, mai mult, a reușit să ”asorteze” acordurile de chitară cu armoniile muzicuței, un instrument foarte popular în anii 80 în România. În 1985 avea să ia contact pentru prima oară cu scena, în dorința sa de a intra în rândul membrilor Cenaclului „Flacăra”. La preselecția care a avut loc în acel an, chiar la Lupeni, nu avea să fie admis, dar experiența avea să-l ambiționeze și mai mult. Astfel, în 1987 avea să se califice pe scena Festivalului Național „Cântarea României”, unde nu a fost însă lăsat să evolueze pentru că melodiile sale erau scrise pe versurile lui Adrian Păunescu, poet interzis la acea vreme. Momentul trimfului a venit însă, cu 35 de ani în urmă, iar după succesul repurtat atunci, Florin Paul Camen a avut o permanentă ascensiune în muzica folk din țara noastră.

Între timp a ieșit la pensie de la Mina Lupeni, și-a desăvârșit studiile, fiind licențiat în Arte (din 2008), membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 2011) și chiar instructor muzical pentru mulți tineri care deslușesc, sub bagheta sa, tainele muzicii la chitară și pasiunea pentru muzica folk. La toate acestea, putem adăuga o performanță demnă de ”Guiness Book”, Florin Paul Camen fiind singurul artist român care cântă simultan la trei instrumente: chitară, muzicuță și percuție. La toate acestea, se adaugă timbrul său vocal unic și prezența scenică mereu de o eleganță absolută.
Pentru că la Lupeni, orașul care a dat folkului românesc și alte voci de excepție ale acestui gen muzical, pornind de la inegalabila Tatiana Stepa și până la fiul acesteia, nu mai puțin apreciatul cantautor Cătălin Stepa, admirația pentru creatorii de cultură și artă este dublată de suportul acordat acestora, fără rezerve, de către reprezentanții comunității locale, dar și pentru că Lupeniul este orașul în care Florin Paul Camen a ales să trăiască în continuare, decizia de a organiza pe scena Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni a un concert aniversar a fost una cât se poate de firească.
Întâlnirea aniversară a lui Florin Paul Camen cu publicul iubitor de folk va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2025, de la ora 18,00 în sala mare a Palatului Cultural din Lupeni, unde vă invităm, dacă deja nu v-ați rezervat un loc să o faceți grabnic ca să fiți siguri că nu veți rata concertul de gală al îndrăgitului artist Florin Paul Camen și bucuria de a-i cânta „La mulți ani” alături de alți remarcabili cenacliști. Pentru acest eveniment și-au anunțat prezența la spectacolul aniversar „Florin Paul Camen – 35 de ani de carieră folk”, artiști precum: Cătălin Stepa, Emeric Imre, Vanghelie Gogu, Magda Pușcaș, Rareș Suciu, Maria Măgirescu, Adriana Păunescu și Andrei Păunescu.
Sigur că pentru semnatarul acestor rânduri, bucuria de a fi parte la această sărbătoare a unui bun prieten din lumea artei muzicale este o onoare și un privilegiu, cu atât mai mult cu cât ea vine la doar o lună de la momentul în care am aniversat, la rândul meu, 35 de ani de la debutul meu jurnalistic.
Până la ziua și ora acestui concert aniversar și până când îl vom putea revedea pe Florin Paul Camen, live, vă invit să-i (re)descoperiți cântecele pe pagina proprie de YouTube a acestuia, urmând linkul: https://www.youtube.com/channel/UCF2NPyP6exJM11qcyVACJKQ
La mulți și frumoși ani, în carieră și în viață, îi dorim și noi artistului Florin Paul Camen – ”un folkist pe cont propriu” !