Lecția lui Neagoe Basarab 

Istoria nu păstrează doar fapte, ci și sfințenie. Iar când destinul unui voievod se împletește cu viața unui sfânt, nu putem decât să privim înapoi cu uimire și cu recunoștință. Așa începe povestea lui Neagoe Basarab – un domnitor cu suflet de artist și inimă de ucenic.

Pe vremea când Radu cel Mare domnea în Țara Românească, în căutarea unei călăuziri duhovnicești l-a întâlnit, în exil, pe Sfântul Nifon. L-a adus în țară și l-a pus în fruntea Bisericii. Dar sufletul omului e schimbător. Curând, o poveste tulbure cu un boier fugar, iubire interzisă și refuzul categoric al Sfântului Nifon de a tolera păcatul, l-au făcut pe Radu să-și întoarcă inima de la lumină. L-a alungat pe sfânt din țară, iar poporul a fost amenințat să nu-l mai ajute.

Dar în ascuns, cineva și-a plecat urechea. Neagoe, tânăr de atunci, a ales să-l urmeze în taină pe Nifon. L-a îngrijit. L-a ascultat. I-a păstrat cuvintele ca pe niște nestemate. Și astfel, sfințenia a început să prindă rădăcini în inima lui. Mai târziu, când va ajunge domn al Țării Românești, Neagoe nu va uita. Cuvintele sfântului aveau să rodească în „Învățăturile către fiul său Teodosie”, o carte de o profunzime rară.

Neagoe Basarab n-a fost doar un domnitor. A fost o punte între cer și pământ. Între artă și rugăciune. Între visul unei Românii duhovnicești și realitatea ei istorică.

Spunea Nicolae Iorga că Neagoe a fost „un domn cu atâta dor de frumusețe cum nu mai avusesem altul înainte de dânsul”. Și câtă dreptate avea…

Trăim într-o vreme în care gusturile sunt modelate de ecran, iar admirația se oferă, nu de puține ori, celor care oferă spectacol, nu sens.

Dar uitându-ne în trecut – și poate în oglinda sufletului – descoperim o frumusețe uitată: aceea a înțelepciunii, a sfințeniei, a artei născute din credință.

Neagoe Basarab n-a fost doar o figură în manuale. El este dovada că sfințenia nu e doar în mănăstiri, ci și în palat, în responsabilitate, în frumosul cultivat și dăruit lumii.

Când vrei să afli ce e adevărata noblețe, nu te uita la averi sau titluri. Ci la omul care și-a crescut sufletul ca o catedrală – și l-a dăruit celorlalți.

Întreabă-te azi: Ce fel de frumusețe caut eu?