După ce o serie de clădiri publice din municipiul Lupeni și-au schimbat înfățișarea grație implementării cu succes a unor proiecte de investiții realizate cu fonduri europene, a venit rândul ca o serie de clădiri rezidențiale din această localitate să se bucure de efectele pozitive ale unor investiții similare. Deja o serie de blocuri beneficiare ale...
Articol
30 iulie 202530 iulie 2025Stiri la zi
„Academia Română în dialog cu tinerii” la Centrul de Dezvoltare Durabilă, „Țara Hațegului – Retezat”
Cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, organizată de Academia Română în cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii” și-a deschis porțile marți, 29 iulie 2023 în localitatea hunedoreană General Berthelot. La Școala de vară participă elevi de liceu, olimpici, din România și Republica Moldova, unii dintre aceștia fiind și...
Articol
30 iulie 202530 iulie 2025Cultură, Stiri la zi
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 139
Mai presus de cuvinte Când încerc să vorbesc despre Dumnezeu, simt adesea că cuvintele mele nu sunt nici pe departe suficiente. Cu cât înțeleg mai bine cine este El și cât de vastă este taina Lui, cu atât mă simt mai mic în fața măreției Sale. Încerc să urc pe muntele cunoașterii divine, dar de...


