Diavolul e de vină? Sau doar alegem prea ușor scuzele?

În post, când începi să fii mai atent la tine, apare inevitabil întrebarea: de ce tot cad? De ce păcătuiesc din nou, deși nu vreau? Cine e de vină?

Și de multe ori răspunsul vine repede și comod: „Diavolul.”

Dar mi-a rămas în minte o scurtă povestire din scrierile Părintelui Iosif Trifa, care taie acest gând scurt și aparent logic:

Diavolul e de vină?

Un necredincios, vrând să prindă în cursă un om credincios, l-a întrebat:

– Dacă diavolul l-a înşelat pe Adam şi el ne înşală şi pe noi să păcătuim, apoi el, diavolul, trebuie pedepsit, căci nu suntem noi de vină, ci el.

– Foarte bine, – a răspuns credinciosul – dar dacă eu voi zice către dumneata: „Du-te omule şi fură, bate, omoară”, şi dumneata vei face ceea ce te sfătuiesc eu, cine va fi pedepsit?

– Păi, mă vor înhăţa jandarmii şi legea.

– Nu se poate, căci doar eu te-am sfătuit.

– Da, dar legea nu vrea să ştie de aşa ceva.

– Apoi, vezi, dragul meu? Aşa e şi cu ispitele şi înşelăciunile diavolului.

El ne sfătuieşte numai să facem răul, dar stă în voia noastră să-l facem ori ba.

De-l facem, suntem răspunzători şi ne vom primi pe drept pedeapsa cerească.

Adevărul e că ispitele vor exista mereu. Diavolul ne șoptește, dar nu ne obligă. Hristos ne-a lăsat libertatea alegerii – și o folosește și cel rău. Dar decizia finală e a noastră.

Nu putem da vina pe cel care ne-a întins cursa, dacă am ales singuri să pășim în ea. Nu putem spune: „așa sunt vremurile”, „așa e lumea”, „toți fac la fel”. Dumnezeu nu ne judecă după ce face toată lumea, ci după ce facem noi, când știm bine ce e bine și ce e rău.

Postul e o vreme bună să ne reamintim că suntem liberi. Și că nici o ispită nu e mai puternică decât alegerea noastră.

Diavolul te poate sfătui. Dar numai tu alegi ce faci cu ispita.

Adevărata luptă e, de fapt, cu scuzele noastre.