Când se stârnește furtuna

Mi s-a întâmplat să simt că totul se prăbușește. Să nu mai văd orizontul, să nu mai am direcție. Doar vântul problemelor și valurile grijilor care păreau că mă trag la fund. Am fost și eu, ca ucenicii, în barca care scârțâia din toate încheieturile. Și am strigat:

„Doamne, scapă-mă! Pier!”

Și știu că nu sunt singurul. Furtunile vin în viața fiecăruia. Dar astăzi, această Evanghelie m-a ajutat să-mi amintesc ce contează: Hristos e în corabie. Chiar dacă pare că doarme, El e acolo. Nu ne părăsește.

Așa cum spune și versetul: „Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? redincioșilor?” (Matei 8, 26)

Mi-a venit în minte o imagine simplă, dar puternică.

Pe vreme de furtună, un vapor era aproape de naufragiu. Toți pasagerii se temeau, tremurau, plângeau. Doar un singur copil stătea liniștit. Cineva l-a întrebat:

– Nu ți-e frică?

Iar el a răspuns senin:

– Nu. La cârmă e tata.

Acel copil era fiul căpitanului.

Iar noi? Și noi suntem copii. Copiii Tatălui ceresc. Suntem în corabia Bisericii, traversăm o lume uneori învolburată, dar la cârmă e Dumnezeu. Nu ne va lăsa să ne scufundăm.

Dragă cititorule, poate astăzi furtuna din viața ta e puternică.

Poate simți că nu mai ai putere, că nu mai ai control. Dar nu uita: la cârmă e Tatăl tău.

Poți respira. Poți merge mai departe. Poți învăța credința care nu se clatină.

Hristos e în barcă. Cu tine. Cu noi.

Iar asta schimbă totul.