Drumul spre schimbare

În fața evenimentelor recente, precum tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, îmi întorc gândul spre propria viață. Mă întreb: sunt pregătit să mă schimb? Să renunț la egoism, la răutate și să aleg binele în fiecare zi? Sfântul Ioan ne învață curajul de a spune adevărul, chiar și în fața nedreptății, iar povestea omului care, târziu, și-a dorit să se schimbe îmi amintește că niciodată nu e prea târziu să alegem binele.

După o viață trăită în egoism, în care nu se gândise decât la sine, fără să-i pese de cei din jur, un om ajunse în beznele iadului. Mult se căi pentru faptele sale, dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte în flăcările neîncetate, se ruga lui Dumnezeu:

• Iartă-mă, Doamne, că am greșit! Acum m-am schimbat! Nu mai sunt egoist, nu mai am răutate în suflet!

Într-o zi, în timp ce se ruga cu glas mare și își lovea pieptul cu pumnii dogoriți de foc, un înger al Domnului i-a apărut înainte și i-a spus:

• Bucură-te, omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți ofere o șansă să urci în rai, alături de cei drepți și plini de iubire. Dar spune-mi, te-ai schimbat cu adevărat sau doar vorbești?
• Cum să nu?! M-am schimbat cu totul. Sunt credință, pocăință și iubire!
• Atunci e bine. Vezi firul acela care coboară spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai și vei scăpa de toată osânda.

Plin de bucurie, omul începu să se cațere pe firul subțire care atârna deasupra iadului. Dar, pe măsură ce urca, observă că firul se subția și mai mult, de parcă povara păcatelor era prea mare. Privind dedesubt, nu-i venea să creadă: mulți păcătoși se agățaseră de firul său, încercând să scape și ei din flăcările iadului.

După ce am citit povestea de mai sus, mă gândesc mai serios la propria mea viață. Câteodată ne pierdem în griji, frici și egoism, uitând să privim în jur și să iubim. Dar dacă, într-o zi, ne trezim și ne dorim cu adevărat să fim mai buni, niciodată nu e prea târziu să ne schimbăm. Important e să nu așteptăm trecerea timpului fără să facem nimic.

Firul pe care omul trebuia să urce era fragil, iar povara păcatelor și a neputinței părea să-l tragă înapoi. La fel simt și eu adesea cum greutățile vieții, fricile și greșelile mă trag înapoi. Totuși, fiecare pas pe firul acela rămâne alegerea mea: să mă ridic, să încerc, să mă schimb și să fac bine, chiar și atunci când pare imposibil.

Ce m-a impresionat și mai mult au fost ceilalți păcătoși agățați de firul său. Ei ne arată că nu putem trăi doar pentru noi înșine. Fiecare alegere bună, fiecare gest de iubire și milă, nu ajută doar pe noi, ci devine sprijin pentru ceilalți. În viața reală, fiecare faptă bună, fiecare vorbă frumoasă și fiecare ajutor oferit aproapelui e ca un fir de lumină: ne prindem de el și urcăm împreună, apropiindu-ne de bine, de dreptate și de pacea sufletească.