Președintele CJH, Laurențiu Nistor avertizează că județul Hunedoara se află în pragul unei crize sociale majore

Președintele CJH, Laurențiu Nistor avertizează că județul Hunedoara se află în pragul unei crize sociale majore

Pe fondul crizei bugetare pe care o traversează, în prezent, țara noastră dar și al unor măsuri insuficient analizate din perspectiva impactului social, județul Hunedoara riscă să se confrunte cu o criză socială majoră.

Avertismentul vine chiar din partea președintelui Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor care a avertizat, în cadrul ședinței de la finalul lunii august a legislativului hunedorean că Direcția Generală de Asistență So­ci­ală și Protecția Copilului (DGASPC) nu mai are resurse financiare pentru a asigura hra­na și medi­ca­men­tele pentru peste 1.300 de copii, vârstnici și persoane cu dizabilități, începând cu 1 septembrie 2025.

„Este o problemă deosebită la Direcția Ge­nerală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. Nu mai avem bani să le asigurăm mâncarea și medicamentele. Ce să facem? Vom fi nevoiți să îi scoatem în stradă, cu tigăile, cu far­furiile goale, să strigăm: «Dați-ne mân­care!», nu altceva! Noi nu strigăm: «Jos, Gu­ver­nul», ci doar vrem să le dăm acestor oa­meni mâncare și medicamente, așa cum statul și-a asumat să-i protejeze”, a declarat președintele CJH, Laurențiu Nistor.

Liderul administrației județene acuză Guvernul că a lăsat sistemul de asistență socială fără finanțare, după ce bugetul județului Hunedoara a fost diminuat în 2025 cu 26 de milioane de lei față de anul trecut. Consiliul Județean a încercat să acopere lipsurile prin alocări suplimentare succesive, de 2 milioane de lei în luna iulie și încă 2 milioane în lun a august, prin tăieri de la  salarii, investiții și alte capitole bugetare. Președintele Laurențiu Nistor avertizează însă că, pentru luna septembrie, nu mai există nici o sursă de finanțare: „Am pus bani în iulie și august, dar acum nu mai avem de unde. Să lăsăm 1.300 de oameni fără mâncare și medicamente este imposibil și inuman. De aceea trag acest semnal de alarmă, să se audă înainte să ajungem să facem grevă, cu farfuriile goale, în fața Guvernului. Înțeleg lipsa banilor pentru drumuri, dar nu condamnarea bolnavilor la foame!”, a avertizat președintele Laurențiu Nistor.

Acesta solicită acum, în mod imperativ, Ministerulului Finanțelor, Ministerului Dez­vol­tării și Ministerului Muncii să facă urgent demersurile necesare pentru rezolvarea acestei situații, astfel încât Hu­nedoara riscă să devină primul județ din Ro­mânia în care statul nu mai reușește să-și hră­nească beneficiarii de asistență socială.