Anul acesta, comuna Densuș din județul Hunedoara este cea care se alătură inițiativei naționale „Noaptea Muzeelor la Sate”, cu trei obiective deschise vizitatorilor și cu o serie de activități speciale pentru copii și comunitate.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 septembrie 2025, după cum urmează:
- La Casa Vulcanilor de la Densuș, cu program vizitare între orele: 17:00 – 20:00. Aici se va derula Atelierul pentru copii intitulat „Povestea lui Strâmbă-Lemne”, iar publicul va pyutea vizita acest obiectiv special din Geoparcul UNESCO al Țării Hațegului; De asemenea, tot aici, între orele 17:00 – 18:30, copiii vor explora pădurea, vor afla povești despre uriași și natură, vor lua amprente de frunze și scoarță și vor face descoperiri geologice cu lupa.
- La Muzeul Satului Hațegan de la Peșteana, cu program vizitare între orele: 9:00 – 24:00, se va derula Atelierul pentru copii intitulat: „Bate fierul cât e cald – poveștile uneltelor hațegane”. Tot aici, între orele 17:00 – 18:30 Copiii sunt invitați să descopere povești într-un atelier dedicat fierului și meșteșugurilor hațegane, de la vremurile de demult și până în prezent.
- Biserica de piatră „Sfântul Ierarh Nicolae” din Densuș își va deschide, la rândul ei, porțile pentru vizitatori, între orele 19:00 – 01:00.
Cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”, toate obiectivele menționate și participarea publicului la atelierele derulate în cadrul proiectului sunt gratuite.
