Marele Erou Național Avram Iancu onorat la Vulcan de Asociația „Cultul Eroilor-Regina Maria”

Marele Erou Național Avram Iancu onorat la Vulcan de Asociația „Cultul Eroilor-Regina Maria”

O frumoasă inițiativă a subfilialei locale din municipiul Vulcan a Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria”, susținută de autoritățile publice locale, a prilejuit câtorva zeci de tineri, elevi în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu”, împreună cu dascălii lor, dar și cu reprezentanți de seamă ai asociației de cinstire a memoriei eroilor neamului și ai autorităților publice locale din municipiul Vulcan, să fie alături la o scurtă, dar emoționantă ceremonie dedicată Marelui Erou Național Avram Iancu, de la a cărei trecere în eternitate s-au împlinit, 153 de ani.

Aceștia s-au reunit pe platoul din fața bustului lui Avram Iancu din parcul cu același nume al municipiului Vulcan, la cea de-a doua ediție a acestui eveniment ceremonial care se organizează aici. Tinerii sunt conștienți de rolul determinant pe care Avram Iancu l-a avut în istoria țării noastre, la fel cum profesorul de istorie Daniela Kos, unul diuntre inițiatorii acestui proiect cu dublă semnificație, memorial și educațional, crede că Avram Iancu rămâne un reper al istoriei României care trebuie cunoscut de noile generații, așa cum moștenirea sacrificiului acestuia trebuie onorată.

Înfocat patriot și promotor al istoriei și, mai ales, al cultului eroilor neamului românesc, Dorel Șchiopu, președintele filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” apreciază că nu există în istoria românilor, poate exceptându-l pe poetul Mihai Eminescu, o personalitate precum Avram Iancu, al cărui nume să fie dat atât de multor străzi, parcuri, monumente sau instituții publice din România și crede că fiecare astfel de loc trebuie onorat, la început de semptembrie, când îl comemorăm pe Avram Iancu, printr-un gest asemeni celui realizat de tinerii din Vulcan.

O astfel de responsabilitate și-a asumat, încă de anul trecut, când în cinstea celor 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, anul 2024 a fost declarat Anul Omagial Avram Iancu, liderul administrației locale din municipiul Vulcan, Cristian Merișanu. Primarul acestei localități spune că, dacă anul trecut, pentru această zi de sărbătoare, a fost repusă în valoare statuia lui Avram Iancu din centrul parcului care poartă același nume, în acest an s-a început un amplu proiect de modernizare a acestui parc, investiția aflîndu-se în prezent în plin proces de implementare.

Cu simțul unei datorii împlinite cu onoare și în acest an, în numele tuturor celor prezenți, la bustul lui Avram Iancu de la Vulcan a fost depusă o coroană de flori. Iar pentru un necesar și binevenit recurs la memorie, grație unei alte frumoase inițiative derulate anul acesta de filiala județeană ANCERM la inițiativa lui Dorel Șchiopul tuturor participanților le-a fost distribuită o copie a ziarului „Gazeta Transilvaniei” din 14 septembrie 1872, ziar care publica „telegrama de doliu profund pentru națiune” prin care se anunța trecerea în eternitate a Eroului Națiunii Române Avram Iancu.