Secretar al Organizației municipale PSD Lupeni și fondator al principalei forțe politice din municipiul Lupeni, Dan Marcu s-a stins din viață astăzi, 15 septembrie 2025, la vârsta de 84 de ani.
Numele acestuia este cunoscut și respectat în comunitatea locală a municipiului Lupeni, în slujba căreia activat mai bine de o jumătate de secol, atât ca om politic cât și ca reprezentant al administrației publice locale. Inginer miner de profesie, Dan Marcu a muncit ani buni și în administrația publică locală, înainte dar și după 1989. Ca orice om de valoare, și-a început drumul profesional ca muncitor, imediat ce a venit în Valea Jiului, de la Bacău, în 1958, fiind strungar la Mina Uricani. Patru ani mai târziu, a fost promovat ca secretar al organizației UTC, mai întâi la Uricani, mai apoi la Vulcan. Fără a face prea multă politică, dar acumulând o experiență tot mai mare în administrație, a fost promovat viceprimar, la Uricani, Lupeni și Vulcan, între anii 1986-1990.
După 1990, ca director al IGCL Lupeni (vreme de 5 ani) dar și în calitate de consilier local, Dan Marcu a lucrat cu toți primarii care s-au succedat la conducerea administrației locale din Lupeni. În anul 1993 s-a numărat printre cei 7 membrii fondatori ai PSD Lupeni, organizația politică pe care a reprezentat-o până în prezent în calitate de secretar executiv.
Odată cu trecerea sa la cele veșnice, Organziația PSD Lupeni pierde un om de mare valoare, de un caracter aparte și cu un devotament remarcabil.
Președintele Organziației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, apreciază că Dan Marcu a fost unul dintre cei mai activi și devotați militanți ai PSD Lupeni, secretar al Organizației municipale PSD Lupeni și un apreciat senior al comunității locale din Lupeni. „Cu nespus regret si cu o mare durere in suflet, ne despărțim astăzi de domnul Dan Marcu, unul dintre oamenii care au marcat întreaga istorie a echipei politice a PSD Lupeni și care și-a câștigat aprecierea întregii comunități locale din municipiul Lupeni. Îi suntem recunoscători pentru întreaga sa activitate, pentru devotamentul său și pentru prezența sa valoroasă în viața comunității noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.
Dumnezeu să-l odihnească!
