Parlamentarii PSD Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare al Arcelor Mittal și acuză compania indiană de nerespectarea acestuia

Parlamentarii PSD Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare al Arcelor Mittal și acuză compania indiană de nerespectarea acestuia

Anunțul intempestiv al conducerii companiei Arcelor Mittal privind închiderea definitivă a activității de la combinatul siderurgic din Hunedoara a generat reacții imediate din partea autorităților publice locale și județene, dar și a parlamentarilor social-democrați din județul Hunedoara.

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor și parlamentarii social-democrați din județul Hunedoara s-au alăturat demesurilor înaintate de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care a lansat o serie de adrese către instituțiile administrative și legislative ale statului român, prin care arată că există suspiciuni rezonabile privind nerespectarea obligaţiilor contractuale de către actualul proprietar şi modul în care a fost manageriată unitatea metalurgică de la Hunedoara, solicitând desecretizarea contractului de privatizare nr. 49/28.10.2003 prin care SC Siderurgica SA Hunedoara a trecut din proprietatea statului român în proprietatea companiei LNM Holdings/ISPAT (actualul ArcelorMittal SA) dar și aplicarea unor măsuri asiguratorii prin care să fie împiedicată vânzarea activelor combinatului de la Hunedoara.

Președintele PSD Hunedoara a subliniat necesitatea implicării statului pentru a proteja utilajele și echipamentele, astfel încât acestea să nu fie relocate în alte țări, ci să fie utilizate în eventuale planuri de relansare. „Închiderea ArcelorMittal Hunedoara înseamnă nu doar pierderi economice și locuri de muncă distruse, ci și o amputare a industriei siderurgice naționale! Am avut întâlniri cu conducerea de acolo și am căutat să găsim soluții pentru a-i sprijini, însă cererile lor au fost unele aberante. Decizia de a opri combinatul a venit brusc, chiar după aceste discuții în urmă corare am găsit chiar și unele soluții pentru reducerea costurilor cu energia, pe care ei le solicitau dar de care nu au mai ținut cont și au anunțat închiderea combinatului. Cert este că în ultimii ani, compania a beneficiat de ajutoare consistente de la statul român, însă aceste resurse nu au fost urmate de un plan real de relansare a activității”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH și liderul PSD Hunedoara.

Acesta a arătat că parlamentarii PSD Hunedoara, deputații Natalia Intotero și Ilie Toma și senatorul Cristian Resmeriță au adresat, la rândul lor, Guvernului României o serie de solicitări ferme, similare celor făcute de primarul municipiului Hunedoara și anume:

  1. Desecretizarea contractului de privatizare nr. 49/28.10.2003, prin care SC Siderurgica SA Hunedoara a trecut în proprietatea companiei LNM Holdings/ISPAT (actualul ArcelorMittal SA).
  2. Demararea unui audit statutar privind respectarea obligațiilor asumate prin contractul de privatizare, cu implicarea Ministerului Finanțelor.
  3. Publicarea valorii ajutoarelor de stat primite de companie din 2003 până în prezent, defalcate pe ani.
  4. Punerea la dispoziție a rapoartelor de monitorizare privind privatizarea combinatului siderurgic din Hunedoara.

Totodată, președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor solicită analizarea opțiunilor privind:

  • Răscumpărarea combinatului de către statul român;
  • Atragerea de investitori terți interesați să relanseze producția și să păstreze locurile de muncă;
  • Conservarea utilajelor și echipamentelor, pentru a fi utilizate într-un proces viitor de relansare.

„Uzinele de Fier Hunedoara” au funcţionat încă din 1884, transformându-se apoi în „Combinatul Siderurgic Hunedoara”, mai târziu în „SC Siderurgica S.A.”, iar în 2003, această entitate-etalon a industriei româneşti a fost vândută companiei private Arcelor Mittal, care, acum, anunţă încetarea definitivă a activităţii „fabricii sale de la Hunedoara”, măsură considerată de liderii social-democrați din județul Hunedoara, drept inadmisibile și cu consecințe ireparabile pentru viața economică și socială a județului.