Asociația Petro Aqua din Valea Jiului deschide școala de plutărit pe Mureș și duce plutăritul românesc în Patrimoniul Universal UNESCO

Asociația Petro Aqua din Valea Jiului deschide școala de plutărit pe Mureș și duce plutăritul românesc în Patrimoniul Universal UNESCO

Parte a numeroaselor ințiative și acțiuni derulate de Asociația ”Petro Aqua” din Valea Jiului, proiectul intitulat „Școala de plutărit” este la un pas de a-și deschide porțile pentru pasionații navigării cu pluta pe râul Mureș. În ultimii ani, ca rod al acțiunilor acestei asociații fondate de inginerul Imi Szuhanek din Petroșani, cu sprijinul autorităților locale din județul Alba, a fost realizat un port pe Mureș la Ciugud și a fost repus în funcțiune vechiul port roman „Partos” de la Apullum / Alba Iulia, iar expedițiile cu scop ecologic pe râul Mureș au redevenit o constantă a activității voluntarilor acestei asociații.

Mai mult decât atât, tot la inițiativa lui Imre Szuhanek, activitățile de plutărit din România ar putea fi incluse în Patrimoniul Cultural Imaterial Mondial UNESCO. Acesta consideră că plutăritul din România merită să fie inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial Mondial UNESCO, alături de țări precum Spania, Cehia, Polonia, Germania, Austria și Letonia, în care acest lucru este deja recunoscut. Imre Szuhanek spune că în România, există 21 de județe care se află pe harta plutăritului național, acestea fiind: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița, Brăila, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea. „Despre o tradiție a plutăritului putem vorbi și în Valea Jiului, unde acesta a fost practicat, pe Jiu, între localitățile Uricani și Lupeni, în perioada de dinainte cu puțin de anul 1900 și până undeva,  înainte de finalul celui de-Al Doilea Război Mondial,  momârlanii și țapinarii transportau lemnul cu pluta, de la Câmpu lui Neag și până la Lupeni, pe Râul Jiul de Vest. Pe  harta plutăritului românesc  au mai intrat, de-a lungul istoriei, Petrila cu Jiețul, ori Petroșaniul cu Jiul de Est”, spune Imre Szuhanek, președintele Asociației „Petro Aqua”.

Acesta spune că un  pas esențial în succesul proiectului prin care plutăritul românesc ar putea fi declarat parte a Patrimoniului Universal UNESCO a fost făcut zilele trecute când comisia specială constituită în acest scop la Ministerul Culturii a avizat favorabil acest demers, lucru care, spune președintele Petro Aqua, este cu atât mai relevant, cu cât avizul a fost unul unanim, fapt rar întâlnit în astfel de situații. Dosarul urmează să parcurgă procesul de avizare la Ministerul de Externe, după care cel mai important pas este dezbatarea și aprobarea acestuia de către comisia internațională UNESCO.

Membri Asociației Petro Aqua sunt însă optimiști că parcursul acestui proiect va fi unul încununat de succes și, în acest context, au demarat un alt proiect important prin care vor să înființeze o școală de plutărit. În acest scop, a fost construită și o plută specială, numită „Școala”, care va fi lansată la apă în perioada imediat următoare. „Deja am primit vizita unor copii de la Asezamantul Social „Sf. Vasile cel Mare”, de la Centrul de zi Sf. Cuvioasa Paraschiva si de la Scoala Gimnaziala ” Ion Agârbiceanu”, toate din județul Alba, care au venit să ne încurajeze pentru realizarea în pionerat a acestei plute-școală, care este considerată a fi prima de acest fel din Europa. Până la finele lunii septembrie, acesti copii, dar și alții asemenea lor, vor începe lecțiiile practice de manevrare a plutei, urmând să facem și o serie de miniexpediții pe râul Mureș. Pentru că asociația noastră își are sediul la Petroșani și pentru că în multe dintre activitățile noastre, atât de la Peștera Bolii, cât de pe Mureș ne-au fost alături copiii de la Școala Gimnaziala nr. 7 din Petrosani, ei vor face parte și din acest proiect al școlii de plutărit, pentru că sunt cei mai vechi și mai activi colaboratori ai Petro-Aqua”, spune Imre Szuhanek.

Pasionat de plutărit de peste o jumătate de secol, Imi Szuhanek a făcut parte din echipajul expediției ,,Dacia 2050″ care a navigat cu pluta nu mai puțin de 480 de mile marine pe neprietenoasa Mare Neagră, performanța lor, demnă de Cartea Recordurilor, nefiind egalată nici în prezent. La vremea respectivă, niciunul nu avea vreo calificare sau experiență notabilă în navigația pe mări sau oceane planetare! Doar entuziasm!…

Aventura ”Dacia 2050” a început în vara anului 1978, la Sulina, unde cei 6 temerari au început construcția plutei. Realizată din 10 bușteni de brad, pluta va avea în final dimensiunea de 12m x 4,5 m, cu un catarg metalic, cu 3 pânze (vela mare fiind imprimată cu chipul lui Decebal) și numeroase alte instalații specifice. Ingeniozitatea tehnică, proiectul de construcție bine conceput, au condus la confecționarea unei plute rezistente care le-a salvat viața temerarilor aventurieri în bătăliile greu de imaginat cu vitregiile furtunilor de pe mare. Expediția a pornit pe 28 august 1978, de la Sulina, urmând traseul Istanbul, Odesa și înapoi la Sulina, însă în jurnalul de bord a rămas consemnată prezența acestui echipaj și pe coastele Ialtei. Plutașii expediției ”Dacia 2050” au navigat pe Marea Neagră 25 de zile, parcurgând 480 de mile marine, aceste date consemnând detronarea polonezilor din expediția Urbanczyk, care parcurseseră 250 de mile în Marea Nordului și dețineau recordul european în materie.

”Dacia 2050” a fost o expediție care și-a propus și a reușit să reediteze drumul plutașilor moldoveni ai lui Ștefan cel Mare, care cu secole în urmă duceau la Stambul falnicii brazi ai Bucovinei, pentru catargele corăbiilor turcești, străbătând acest drum cu plutele. Plutașii lui Imre Szuhanek au scris astfel un nou capitol în istoria navigației cu pluta pe mare, consemnând mai multe recorduri. Dincolo de recordul european de distanță, aceștia dețin un record mondial absolut, fiind singura expediție de acest fel care s-a reîntors pe apă în locul de unde a plecat. În plus, filmul documentar al expediției, realizat la bordul plutei și care a fost prezentat la festivalul de film de la Riga, sub numele celebrului roman al lui Ernst Hemingway, ”Omul și Marea”, a obținut Premiul Special al Juriului, într-o competiție cu alte producții documentare din 34 de țări, din partea unui juriu din care făceau parte, printre alții, celebrul oceanolog Jaques Ives Cousteau și vestitul navigator Thor Hayerdahl.

Ani buni după succesul expediției ”Dacia 2050”, Imi Szuhanek și-a continuat expedițiile cu plutele pe Mureș. Însăși înființarea Asociației Petro Aqua a avut la bază activitatea plutașilor care au reușit să consemneze noi performanțe în domeniu. Spre exemplu, în anul 2008, expediția plutașilor conduși de președintele Asociației Petro Aqua a navigat pe Mureș, pe traseul Alba Iulia – Szeged (Ungaria), vreme de 16 zile, parcurgând circa 280 de km în dorința de a reconstitui o tradiție a plutăritului pe Mureș ce datează încă din vremea  dacilor si romanilor. Acum, la inițiativa aceluiași pasionat navigator, plutăritul românesc ar putea deveni parte din Patrimoniul Imaterial Universal UNESCO.

Fotografii: Ionel Șerb / Petro Aqua