Ana Muntean din Hațeg este vocea care a impresionat la maxim publicul în debutul ediției din acest an a popularului show tv „Vocea României”. Aceasta a întors toate cele 4 scaune ale juraților, cu o interpretare magistrală, în tonuri moderne, a unui șlagăr din repertoriul Corinei Chiriac.
Ana are 37 de ani, este absolventă de jurnalism la Universitatea de vest din Timișoara și locuiește, în prezent, în București. Este căsătorită și are un copil. Participarea la Vocea României reprezintă pentru ea nu doar o competiție, ci și șansa de a-și împlini un vis din copilărie. De altfel, Ana Muntean cântă încă din copilărie și, cu toate că a lucrat în diverse domenii, muzica rămâne parte din viața sa.
În urmă cu șapte ani, Ana a pus bazele trupei „Vai și Amar”, cu care abordează genuri diverse, de la rock și pop, până la jazz. Experiența artistică i-a redat încrederea și echilibrul și tot datorită acesteia l-a cunsocut pe viitorul soț.
Ce au spus jurații de la ”Vocea României” despre Ana Muntean? Iată:
Theo Rose: „Momentul tău mi se pare că este dovada vie a faptului că nu contează ce cânți în audițiile de la Vocea României. Contează cum adaptezi tu piesa aia la cine ești tu de fapt. Și ai făcut din piesa asta ceva care ne-a atins pe toți!”
Horia Brenciu: „A fost o combinație de Cerbul de Aur cu Beach Please”
Irina Rimes: „Ca să îți zic pe șleau. Noi simțim că te vei duce la Tudor!”
Și Ana Muntean din Hațeg a ales să-și continue drumul la ”Vocea României” în echipa lui Tudor Chirilă.
Vedeți momentul integral al evoluție Anei Munteanu la „Vocea României” urmând linkul:
Felicitări și succes, Ana Muntean!
