Deputatul Alina Gorghiu, fost președinte al Partidului Național Liberal a fost, în aceste zile, prezentă în municipiul Lupeni, unde a participat, în calitate de președintă a Comisiei parlamentare speciale comune „România fără violență domestică” la o dezbatere pe tema violenței domestice, organizată de Centrul de perfecționare „Profi de 10” în parteneriat cu filiala județeană Hunedoara a PNL.
Aceasta a susținut o intervenție în fața participanților, aducând în discuție teme legate de implicare civică, echilibru și puterea deciziei în spațiul public și s-a declarat onorată de întâlnirea cu reprezentantele Asociației „Mămici din Valea Jiului” care acționează deja în această direcție.
„Am întâlnit, la dezbaterea din Lupeni, Hunedoara, două femei extraordinare. Amândouă sunt victime ale violenței domestice și amândouă au avut curajul să plece de lângă agresor. Una crește doi copii, cealaltă trei. Una locuiește cu tatăl ei, cealaltă plătește chirie. Muncesc cu ziua, fac curat, culeg fructe, acceptă orice muncă cinstită ca să poată supraviețui și să își crească familiile în siguranță. În sală le-am văzut zâmbind. Acel zâmbet vine greu după ani de bătăi, amenințări și teamă. Vă voi arăta curând un scurt film cu ele, ca să înțelegeți drama lor și greutatea de a zâmbi din nou. le felicit pe doamnele din asociația care le sprijină – Asociația „Mămici din Valea Jiului” – și vă invit să le sprijiniți în demersul lor”, a declarat Alina Gorghiu.
Workshopul „Cu voce. Fără urme. Fără urmări.” organizat la Lupeni de Asociația Centrul de perfecționare „Profi de 10” a reunit, pe lângă o serie de membri ai PNL din Valea Jiului și juduețul Hunedoara, o seamă de invitați cu expertiză în domeniul juridic, politic, educațional și academic, reprezentând diverse comunități din județul Hunedoara, alături de alți profesioniști preocupați de dezvoltarea comunităților locale.
