Generalul (r) Viorel Sălan, onorantă personalitate a comunității hunedorene, s-a stins din viață la data de 8 noiembrie 2025, în ziua praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, la vârsta de 67 de ani.
Prezent în viața publică hunedoreană mai ales prin faptele sale, prin profesionalismul și dedicația cu care și-a îndeplinit îndatoririle asumate atât în cariera sa militară, cât și în cariera sa politică, generalul Viorel Sălan a trecut dincolo de bariera timpului și spațiului cu aceeași discreție cu care și-a trăit întreaga sa viață.
Născut la jumătate lunii noiembrie, în anul 1958, la Cernătești, județul Dolj, Viorel Sălan a devenit parte a comunității hunedorene din 1994, când a preluat comanda Batalionului 39 Deva al Jandarmeriei Române. A absolvit Școala de Ofițeri Activi a M.A.I. București, în 1982, Facultatea de Arme Întrunite din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare București, în 1990, Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, în 1996, și a finalizat cursul postuniversitar Drept Civil din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj, în 1998, cursul postuniversitar – Conducerea marilor unități operative din forțele terestre din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare București, în 2001 și cursul postuniversitar Securitate și Bună Guvernare în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare București, în 2007.
La scurt timp după finalizarea Academiei de Înalte Studii Militare, în 1982, a fost repartizat ca și comandant de pluton la Brigada de Jandarmi Timișoara (1982-1985). A devenit mai apoi ofițer instructor Brigada de Jandarmi Timișoara (1985-1988), ofițer student în Academia Militară (1988-1990), ofițer specialist operații la Brigada de Jandarmi Timișoara (1990-1994), comandantul Batalionului de jandarmi 39 Deva (1994-1998), comandantul Comandamentului de Jandarmi Hunedoara (1998-2005), șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara (2005-2016) și, pentru o scurtă perioadă de timp, adjunct al inspectorului general la Inspectoratul General al Jandarmeriei, poziție din care s-a pensionat, în același an 2016.
Viorel Sălan a devenit general de brigadă la 48 de ani, fiind cel mai tânăr ofițer care dobândea acest grad în Jandarmeria Română.
Imediat după încheierea carierei militare, s-a înscris în PSD și a activat în cadrul Organizației județene Hunedoara a acestei formațiuni politice, fiind ales de două ori parlamentar pe listele PSD, respectiv senator în mandatul 2016-2020 și deputat, în mandatul 2020-2024.
Ca parlamentar a avut o activitate legislativă activă, fiind iniţiator sau co-inițiator pentru 206 de propuneri legislative dintre care au devenit legi un număr de 86 dintre ele.
În anul 2024 s-a retras din viața publică, dedicându-se exclusiv familiei, însă la scurt timp a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare, care a avansat rapid și care a dus la moartea prematură a acestuia.
Trecerea sa în eternitate lasă un gol adânc, nu doar în rândul celor care l-au cunoscut, ci și în comunitatea pe care a slujit-o cu seriozitate și demnitate, fiind mereu un model de responsabilitate și onoare, un om care a înțeles că a fi în slujba oamenilor nu este un privilegiu, ci o datorie.
„Am primit cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veșnice a generalului (r) VIOREL SĂLAN, fost senator și deputat al județului Hunedoara din partea Partidului Social Democrat, un om care a purtat cu demnitate haina militară și care, după încheierea carierei sale în slujba țării, a ales să se dedice vieții publice cu aceeași rigoare, seriozitate și spirit de sacrificiu. Ne despărțim de un om care a crezut sincer într-o Românie mai bună, de un hunedorean devotat, harnic, educat și mereu gata să ofere sprijinul său acolo unde era nevoie. În toți anii în care am colaborat, l-am cunoscut ca pe un om echilibrat, disciplinat, dar în același timp apropiat de oameni, atent la problemele lor și sincer în fiecare gest. Dispariția sa lasă un gol imens și este o pierdere pentru întreaga comunitate hunedoreană. Generalul (r) Viorel Salan rămâne un exemplu de profesionalism, modestie și devotament față de binele public. În numele meu personal, al Consiliului Județean Hunedoara și al organizației județene a PSD Hunedoara, transmit familiei îndoliate sincere condoleanţe și întreaga noastră compasiune. Să găsească puterea de a trece peste această grea încercare și liniștea de a-l păstra mereu viu în amintire”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele Organizației PSD Hunedoara.
Pentru toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, familia anunță priveghere luni și marți, 10-11.11.2025, iar miercuri, 12.11.2025, va avea loc slujba de înmormântare, la Capela din Municipiu Orăștie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
