Cunoscută atât în Valea Jiului, cât și în țară mai mult prin veleitățile sale literare, Carmen Pinte, membru al Grupului literar „Ioan Dan Bălan” de la Petroșani, este prezentă în lumea cultural-artistică și prin pasiunea, talentul și succesul de care se bucură în domeniul artelor plastice.
Picturile sale au fost și sunt expuse constant în galerii de artă și în cadrul unor evenimente culturale de anvergură națională, tot așa cum constituie ilustrația potrivită pentru coperțile cărților sale de poezie dar și elemente ilustrative pentru diverse reviste culturale prestigioase.
Prezența artistului plastic Carmen Pinte pe simezele unor expoziții colective de artă a depășit, de ceva vreme, granițele țării și chiar ale continentului. Cea mai recentă veste care confirmă acest lucru vine acum din Argentina, acolo unde o seamă de lucrări realizate de artistul plastic din Valea Jiului sunt expuse, alături de cele ale altor maești ai picturii universale contemporane, pe simezele galeriei de artă „Sophie Espacio de Arte” din Buenos Aires, în cadrul expoziției internaționale „Pertutti Recoleta” dedicată sărbătorii Nașterii Domnului – Crăciunul, al cărei vernisaj a avut loc, în data de 18 noiembrie 2025, sub bagheta curatorului Carlos Eduardo Vera, profesor de artă în cadrul Asociației de Încurajare a Arelor Frumoase din Argentina.
Alături de lucrările artistului Carmen Pinte, expoziția aduce în atenția publicului argentinian și – via on-line – a iubitor de artă din întreaga lume, și lucrări ale altor artiști români contemporani: Lidia Ardeleanu, Valeria Bara, Elena Munteanu, Novac Maria, Cristina Siclovan, dar și lucrări ale unor artiști plastici din Argentina, Polonia, Taiwan, Uruguay, Suedia, Germania, Iran, Franța.
I-am solicitat ambasadorului Văii Jiului în această expoziție universală de arte plastice, Carmen Pinte, o scurtă declarație cu privire la acest eveniment cultural de anvergură mondială și am avut bucuria de a primi un răspuns în cel mai frumos mod de exprimare al unui artist și anume în versuri:
„Am trimis departe, peste țărmuri și aer,
două tăceri din fibre calde,
două respirații țesute în culoare.
„Tăcerea trandafirilor” –
un chip ce nu vorbește,
dar înflorește din trandafiri roșii,
ca și cum inima ar fi găsit o formă
în care să fie văzută.
„Natură statică” –
un colț de lume adunat în roșu, albastru și umbră,
un vas care păstrează lumina,
fructe ce par atinse de un timp blând și vechi,
toate prinse în lână,
ca într-o amintire care nu vrea să se risipească.
Le-am lăsat să călătorească singure,
purtându-mi mâinile și tăcerile,
până în Argentina,
unde vor sta sub luminile unui vernisaj străin,
dar primitor.
Și poate că acolo,
într-o sală în care nu voi fi,
lucrările mele vor șopti în limba lor:
că arta unește, călătorește și ne
apropie.”
Felicitări, Carmen Pinte!
