După ce au bătut țara în lung și-n lat, cu chitara și pianul, în cel de-al patrulea turneu național „Sinstezii”, cei doi valoroși artiști ai Văii Jiului, cantautorul Cătălin Stepa și pianistul Aurelian Epuraș au încheiat turneul „Sinestezii IV” acasă, la Petroșani, într-un alt concert memorabil care confirmă succesul deplin al acestui proiect muzical.
Întâlnirea pe tărâmul muzicii dintre cantautorul Cătălin Stepa și pianistul Aurelian Epuraș, care s-a produs cu 7 ani în urmă, sub genericul proiectului ”Fabrica de pian”, inițiat de Aurelian Epuraș și susținut, fără rezerve și de Cătălin Stepa, le-a oferit celor doi muzicieni ocazia să interacționeze nu doar sub semnul amiciției și al muzicii, ci și în conturarea ideii și mai apoi a conceptului muzical piano-folk. După câteva experimente reușite, în care cei doi au adus în fața publicului noul concept muzical, s-a născut un proiect artistic amplu, concretizat în turneul național ”Sinestezii” care a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție.
Turneul ”Sinestezii IV” le-a oferit celor doi artiști, Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș, ocazia de a susține o serie de spectacole în țară, la București, Cluj. Rm. Vâlcea, Craiova, Sibiu, Constanța, Arad, Timișoara, Zalău, iar spectacolul celor doi artiști din Valea Jiului s-a bucurat peste tot de un real succes, confirmat de faptul că toate concertele au avut loc cu ”casa închisă”.
Sigur că, așa cum au recunoscut de fiecare dată, cel mai important spectacol susținut de Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș este cel în care concertează acasă, în fața unui public format, aproape 100% din prietenii acestora, din oamenii care constituie publicul etalon de la care acești minunați artiști așteaptă, de fiecare dată, confirmarea ficărei noi compoziții și succesul fiecărui proiect artistic.
Așa a fost și în seara zilei de vineri, 21 noiembrie 2025 în sala mare a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, unde a avut loc spectacolul de gală care a constituit punctul final al celui de-al patrulea turneu național sub genericul „Sinestezii”. Evident că emoțiile au fost la fel de puternice, iar implicarea publicului una pe măsură, interacțiunea dintre cei de pe scenă și cei din sală fiind, ca de fiecare dată, una fantastică. Cu atât mai mult cu cât, pentru publicul special de acasă, Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș au venit, anul acesta, însoțiți de alți trei valoroși artiști ai scenei muzicale din România, percuționistul Ciprian Bârsă, basistul Rareș Suciu și chitaristul Cristian Iordan, grație cărora „Sinesteziile” anul 2025 au adus, pe scena de la Petroșani, nu doar accente piano-folk cu totul și cu totul speciale, ci și inserții de folk&rock absolut excepționale.
Dincolo de felul în care Cătălin și Aurelian știu, fiecare cu instrumentul său și cu vocea sa, să pătrundă direct în sufletul oamenilor, experimentul lor de piano-folk, introdus pe scena artistică din România odată cu seria concertelor sub genericul ”Sinestezii”, a devenit pur și simplu extaziant. L-am trăit și noi din plin sâmbătă seara, la Teatrul din Petroșani, alături de alți prieteni iubitori de muzică, de poezie, de frumusețea vieții.
Ne-am bucurat și am cântat împreună cu toți prietenii folkului, refrenele îndrăgitelor piese din repertoriul lui Cătălin Stepa – „Palma ta”, „Cărăruie”, „N-ai tu!”, „Cum voi trăi”, „Copaci fără pădure” și toate celelalte, așa cum am trăit din plin călătoria pe aripi de portativ a valsurilor compuse de Aurelian Epuraș – „Ultimul vals”, „Despre fluturi și flori”. Semn că „Sinestezii” este, de pe acum, un concept muzical care ridică spectacolul de folk la un nou nivel al artei muzicale, fapt remarcat și apreciat de publicul avizat din Valea Jiului ca de altfel, și de cel din toată România.
Mulțumim, Cătălin Stepa & Aurelian Epuraș, pentru „Sinestezii IV”!
Foto copertă: Cristian Filip
