La Câmpu lui Neag va fi dat în folosință, în 2026, un necesar Centru Comunitar Integrat

La Câmpu lui Neag va fi dat în folosință, în 2026, un necesar Centru Comunitar Integrat

O mai veche dorință a sătenilor de la Câmpu lui Neag și din cătunele învecinate dar și un obiectiv înscris în programul electoral cu care primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, a câștigat încrederea cetățenilor, sunt la un pas de a fi îndeplinite.

În zona centrală a satului Câmpu lui Neag, lângă școala primară și centrul comercial, s-au finalizat, de curând, lucrările la construcția unui modern Centru Comunitar Integrat. Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, acesta va oferi servicii de asistență socială și de medicină primară pentru locuitorii de la Câmpu lui Neag, Valea de Brazi, Bilugu și cătunele învecinate și va face posibilă consilierea persoanelor vârstnice din zonele rurale ale orașului Uricani.

Acesta a fost construit din fonduri europene, pe care Primăria orașului Uricani le-a accesat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea finanțării europene nerambursabile pentru realizarea acestei investiții este de 832.049,30 lei (cu TVA inclus), iar valoarea totală, actualizată, depășește un milion de lei.

„Obiectivul general al acestui proiect și scopul său general se referă la creșterea nivelului de accesibilitate al populației la servicii sociale, medicale și educaționale pentru locuitorii din zonele rurale de la Cîmpu lui Neag și Valea de Brazi. După finalizarea acestui proiect, undeva în vara anului 2026, vom putea pune la dispoziția cetățenilor, în această clădire nouă, modernă, funcțională, o serie de servicii sociale și, mai ales, medicale. Am reușit, în acest scop, să ne înțelegem cu cei de la Direcția de Sănătate Publică, care vor plăti drepturile salariale pentru un asistent medical care va lucra în acest centru, urmând ca noi, Primăria, să plătim cheltuielile de funcționare. Intenționăm, de asemenea, ca în acest Centru Comunitar Integrat să oferim și alte servicii sociale pentru cetățeni și chiar servicii educaționale complementare pentru copiii din satele Uricaniului”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Clădirea noului Centru Comunitar Integrat de la Câmpu lui Neag a fost finalizată, însă administrația locală de la Uricani trebuie acum să demareze achiziția dotărilor necesare pentru buna funcționare a acestuia, precum și să realizeze demersurile pentru obținerea avizelor de racordare la utilități.

Potrivit contractului de finanțare, proiectul trebuie finalizat până la jumătatea anului 2026, iar primarul Dănuț Buhăescu este de părere că acesta va fi și funcțional în vara, cel târziu toamna anului viitor.