Instituția Prefectului – județul Hunedoara informerază că manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul Deva vor avea loc luni, 1Decembrie 2025, în municipiul Deva, începând cu ora 12:00, pe strada 1 Decembrie 1918.
Potrivit prefectului județului Huneodara, Constantin Fulga, programul manifestărilor cuprinde:
- Salutul Drapelului de Luptă
- Intonarea Imnului de Stat al României
- Oficierea serviciului religios
- Rostirea de alocuțiuni din partea reprezentanților autorităților și instituțiilor participante
- Defilarea cu tehnică și efective ale structurilor MAI, MApN și altor instituții participante, dedicată Zilei Naționale a României
- Ateliere tematice
Pe parcursul desfășurării manifestărilor, în măsura în care condițiile meteorologice vor permite, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” din Deva va sprijini evenimentul cu survolarea bulevardului 1 Decembrie 1918 de către un aparat de zbor.
După încheierea defilării, participanții vor putea vizita atelierele tematice pregătite de structurile implicate, unde vor fi prezentate echipamente, tehnică, materiale specifice și activități demonstrative.
Instituția Prefectului – județul Hunedoara invită locuitorii municipiului Deva și ai întregului județ să ia parte la aceste manifestări dedicate celebrării Zilei Naționale a României și să onoreze, alături de autorități, simbolurile și valorile naționale.
De asemenea, Ziua Națională a României va fi marcată și la Palatul Magna Curia, unde Consiliul Județean Hunedoara, prin Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și în parteneriat cu Unitatea Militară 01794 Deva, va organiza un moment solemn dedicat Zilei Naționale a României.
Programul va cuprinde intonarea Imnului Național, intervenții ale reprezentanților instituțiilor județene și ai partenerilor, precum și două alocuțiuni tematice: Căpitan Anca Mureșan – „Ziua Națională a României”, respectiv Dr. Georgeta Deju – „De pe front, la Alba Iulia”.
