În luna decembrie „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor” a ajuns la Mona-Lisa Deteșan din Gurasada

În luna decembrie „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor” a ajuns la Mona-Lisa Deteșan din Gurasada

În incinta Sălii de Lectură a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” din Deva a avut loc vineri, 12 decembrie 2025, o nouă festivitate din cadrul proiectului „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor”, susținut de Asociația „Zamolxe 182”. De această dată, premiul lunii a fost acordat unei tinere cititoare din comuna Gurasada, Mona-Lisa Deteșan, pentru prezența sa constantă la bibliotecă și pentru numărul mare de cărți împrumutate.

La eveniment au fost prezenți domnul Mircea Cranciova, președintele Asociației „Zamolxe 182”, și domnul Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii noastre. Mona-Lisa Deteșan a venit însoțită de primarul comunei Gurasada, domnul Silviu Nan, de directoarea Școlii Gimnaziale din Gurasada, doamna Camelia Rita Bălășoiu, precum și de colega noastră, bibliotecara Aura Mioara Chifor.

Evenimentul a fost deschis de managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, care a mulțumit Asociației „Zamolxe 182” pentru susținerea acestui proiect. Domnia sa a amintit că premiul „Cel mai fidel cititor” a fost instituit la inițiativa domnului Costel Avram și este acordat pe baza desemnării făcute de fiecare bibliotecar comunal, de această dată doamna Aura Mioara Chifor stabilind câștigătoarea – Lisa -, o împătimită cititoare. Urarea adresată de managerul bibliotecii a fost una simplă și esențială: „Să citești în continuare!”.

A urmat intervenția domnului Mircea Cranciova care a subliniat faptul că se încheie primul an al premierilor sponsorizate de Asociația „Zamolxe 182” și și-a exprimat speranța ca acest demers să continue și în anii următori. De asemenea, a lansat ideea unei reîntâlniri cu premianții peste zece ani, pentru a vedea ce a realizat fiecare și cât de important a fost acest premiu, privit retrospectiv.

Primarul comunei Gurasada, domnul Silviu Nan, a mulțumit Asociației „Zamolxe 182” pentru implicare și domnului Ioan Sebastian Bara pentru susținere, apreciind că un astfel de premiu reprezintă un imbold pentru tineri de a frecventa biblioteca, cu beneficii nu doar pentru ei, ci și pentru întreaga comunitate. Totodată, a menționat faptul că Mona-Lisa preferă să citească în limba engleză, considerând acest lucru un avantaj important pentru dezvoltarea ei și i-a promis sprijin și pe viitor.

La rândul său, prof. Camelia Rita Bălășoiu, directoarea Școlii Gimnaziale din Gurasada, a arătat că Mona-Lisa este un pion important în cadrul activităților organizate la școală și în colaborare cu biblioteca comunală, fiind un exemplu pentru alți colegi care, asemenea ei, citesc în pauze. Aceasta a amintit și de inițiativa școlii de a amenaja o insulă de lectură pe hol, de unde elevii pot lua cărți pentru a citi, încurajând astfel lectura prin deviza: „Cine are carte, are parte!”

Vizibil emoționată, Mona-Lisa Deteșan a mărturisit că citește de la vârsta de patru ani și că lectura este activitatea care îi place cel mai mult. „Sunt fericită, emoționată și nu mă așteptam să fiu premiată”, a spus ea, adăugând că „cartea mă duce într-o altă lume”. A subliniat că cititul ocupă un loc esențial în viața sa: „Îmi place foarte mult să citesc și consider că este cel mai important pentru mine – citesc de la 4 ani”. Dintre toate lecturile, a mărturisit că preferatele sale rămân volumele din Seria Harry Potter, iar personajul cu care se identifică cel mai mult este Hermione Granger.

A urmat momentul premierii propriu-zise, când Mircea Cranciova i-a înmânat diploma și premiul în bani, iar Ioan Sebastian Bara i-a oferit, din partea bibliotecii, un pachet de cărți. La final, participanții au vizitat Secția de împrumut carte pentru copii, unde este amenajat bradul de Crăciun cu numeroase volume donate de edituri, oferite gratuit tinerilor cititori ai bibliotecii, de unde Mona-Lisa și-a ales o carte fantasy.