Ediția din acest an a evenimentului sportivu Cupa României Betano la fotbal, programează în cel de-al doilea tur al competiției meciul dintre cele două echipe reprezentative ale fotbalului din Valea Jiului, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, ambele din Liga a III-a. Cele două echipe se vor întâlni în această etapă a competiției în ziua de...
An: 2025
„Prezentul continuu” – Expoziție aniversară a Filialei Deva a U.A.P. din România
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, vă invită la vernisajul expoziției aniversare „Prezentul continuu”, organizată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate a Filialei Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Evenimentul va avea loc marți, 12 august 2025, de la ora 17,30 la Galeria Națională de...
”Valea Jiului: din adâncuri, spre un nou orizont”, premiera unui documentar dedicat minerilor, la Exploatarea Culturală Petrila
Atunci când am intrat în subteran la Mina Liveeni, în primăvara acestui an, pentru a documenta imaginile care constituie subiectul expoziției de fotografie „Din mină spre lumină”, expoziție care constituie în prezent unul din punctele de atracție de la Exploatarea Culturală Petrila, alături de mine au intrat în subteran și colegii de la HD365TV. Adina...
„Hidrocast” aniversar: sărbătoarea speologilor din Valea Jiului
Anul acesta, Clubul de Speologie Hidrocarst din Valea -Jiului inplineste 39 ani de activitate. Cu acest prilej, membri asociației își dau întâlnire cu pasionații de spologie în cadrul unui eveniment aniversar care va avea loc pe terenul „Cristina” de la Câmpu Mielului (stațiunea turistică Uricani) în Parcul Național Retezat. Aici, în perioada 7-10 august 2025,...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 145
Cuiele din prispă – lecția vorbelor grele Am auzit o poveste care m-a marcat profund. Un bătrân avea mai mulți fii. Când au crescut, uneori îi spuneau vorbe grele, îl certau și îi cereau socoteală pentru ce nu le-a dat sau pentru ce nu a făcut cum voiau ei. Dar bătrânul nu răspundea. În schimb,...
Prof. Petronela-Vali Slavu în conducerea națională a Asociației Generale a Învățătorilor din România
În urmă cu 120 ani, avea loc la Galați al doilea Congres AGIRo, tot atunci fiind stabilit în Comuna Smulți sediul acestei asociații, precum și al revistei sale. Anul acesta, mai exact în perioada 28-31 iulie 2025 s-a desfășurat la Galați și la Smulți al 47-lea Congres Internațional al Asociației Generale a Învățătorilor din România...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț transparență decizională proiect CJH
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean Hunedoara anunţă deschiderea procedurii...
ZIUA MINELOR DESCHISE – Din adâncul Văii Jiului, spre un viitor nou! Două zile dedicate memoriei, comunității și viitorului sustenabil.
Într-o perioadă în care trecutul industrial se reconfigurează sub semnul Tranziției Juste, Ziua Minelor Deschise devine mai mult decât un eveniment – este o declarație de identitate, reconectare și speranță. Ziua Minelor Deschise revine cu o ediție completă, care aduce în prim-plan trecutul, prezentul și viitorul patrimoniului industrial din Valea Jiului ce merită protejat și...
Încep lucrările de reabilitare a Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani
Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani intră într-un amplu proces de modernizare, după ce autoritățile județene au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, începerea lucrărilor de reabilitare a corpului nou. Investiția are o valoare de peste 11 milioane de lei (11.103.980 lei) și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), urmând...
Sprijin european pentru inițiative civice în Valea Jiului
ADTI Valea Jiului a dat publicității rezultatele finale ale apelului pentru inițiative civice, menite să sprijine sectorul ONG din regiunea Văii Jiului în cadrul Programului pentru Traziție Justă. În urma evaluării, următoarele proiecte vor primi sprijin financiar european nerambursabil în cadrul Programului Sprijin pentru Comunitate, în funcție de tipul de finanțare: Sprijin INCUBATOR Școala de Inițiativă...
Vizită oficială EURECA-PRO la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani a fost în aceste zile gazda unei delegații mixte de management din cadrul alianței EURECA-PRO, formată din reprezentanți ai universității coordonatoare – Technical University of Leoben (Austria) – și ai partenerului german Hochschule Mittweida. Potrivit reprezentanților Universității, scopul principal al întâlnirii a constat în evaluarea progresului înregistrat în cadrul tuturor celor 5...
Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Hunedoara în luna iunie 2025 este de 4,26 %
Potrivit celor mai noi date statistice, la sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.531 șomeri (din care 3.595 femei), rata șomajului fiind de 4,26 %. Din totalul de 6.531 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.681 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.850 erau...
La Timișoara a început cel mai mare și mai longeviv festival educațional intercultural dedicat tinerilor din întreaga lume
Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, a găzduit în aceste zile ceremonia oficială de deschidere a celei de-a XXXI-a ediții a ISWinT – International Student Week in Timișoara, cel mai mare și mai longeviv festival educațional intercultural dedicat tinerilor din întreaga lume, organizat de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 144
Diavolul e de vină? Sau doar alegem prea ușor scuzele? În post, când începi să fii mai atent la tine, apare inevitabil întrebarea: de ce tot cad? De ce păcătuiesc din nou, deși nu vreau? Cine e de vină? Și de multe ori răspunsul vine repede și comod: „Diavolul.” Dar mi-a rămas în minte o...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 143
Duminica pâinilor și a inimii deschise Se adunaseră mulțimile. Veneau după Domnul Iisus din sate și orașe, unii din curiozitate, alții din suferință. Îl urmau cu foamea în ochi foame de vindecare. Și ce face Hristos când îi vede? Nu-i ceartă că nu au venit la timp, nu le cere să dovedească ceva. Se milostivește...
Aventuri pe două roti: două adolescente pornesc într-o aventură de 1400 de km pe bicicletă, pe Via Transilvanica
Pe 4 august, două fete de 16 ani, Luisa și Tabita, vor porni într-o aventură extraordinară: vor străbate pe bicicletă întreg traseul Via Transilvanica, de la sud la nord, 1.400 km în doar 30 de zile. Sub numele „Aventuri pe 2 roți”, cele două adolescente se vor lansa într-o călătorie plină de provocări, povești și...
Federația Patronatelor din Turismul Românesc declară anul 2026 drept ”Anul Calității în Turism”
Într-un context economic tensionat, cu măsuri de austeritate deja implementate și cu altele anunțate pentru toamna acestui an, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.) își exprimă profunda îngrijorare față de lipsa unor politici coerente, adaptate specificului acestui sector strategic. Operatorii de turism atrag atenția că turismul nu este doar un motor economic, ci și o...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 142
Când clopotele bat și nimeni nu vine Ne plângem uneori că s-au golit bisericile. Că nu mai vin oamenii. Că tinerii nu mai calcă pragul slujbelor. Că s-au închis urechile la chemarea clopotelor. Și da, poate că e și vina vremurilor. Poate că e și vina oamenilor. Dar nu numai. Mi-a rămas în minte o...
Studenții readuc teatrul medieval la viață: Sighișoara găzduiește Atelierele Curții Comedianților și Festivalul de Teatru Stradal „Ridendo”
În perioada 4–11 august 2025, Sighișoara devine, din nou, cetatea vie a teatrului istoric, prin a 26-a ediție a Atelierelor Curții Comedianților, un proiect european dedicat artei medievale, renascentiste și tradiționale. Evenimentul aduce împreună studenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, specializați în Teatru de Animație, și grupul muzical Truverii,...
Perioada de înscrieri la Salonul Național de Fotografie „Fotogeografica” 2025 a fost prelungită până pe 3 august
Casa de Cultură a Studenților București a anunțat prelungirea perioadei de înscriere la cea de-a XXIX-a ediție a Salonului Național de Fotografie „Fotogeografica” până la data de 3 august 2025. Cei interesați se pot înscrie online pe site-ul oficial, www.fotogeografica.ro, cu lucrări la cele trei secțiuni ale concursului: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife, în...
Concursul național de creație „Călanul Cultural” a ajuns la ediția a III-a
Info Cultural și Revista română pentru literatură și artă organizează cea de-a treia ediție a Concursului Național de Creație „Călanul Cultural”. Concursul onorează memoria personalităților culturale care s-au născut, au copilărit sau au activat în orașul Călan din județul Hunedoara. Evenimentul a fost inițiat de Daniel Lăcătuș, jurnalist, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor...
”Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 141
La vreme de post, o poveste despre foame La început de august, când soarele dogorește în tăcere și lumea parcă se topește în lene de vară, începe unul dintre cele mai frumoase momente ale anului bisericesc: Postul Adormirii Maicii Domnului. Este un post scurt, dar încărcat de lumină. Nu e post al asprimii, ci al...
Liceul Tehnologic Lupeni a devenit cea mai modernă școală de învățământ tehnic din județ
Modernizat cu fonduri europene nerambursabile de peste 24,5 de milioane de lei, Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni a devenit una dintre cele mai moderne unități de învățământ tehnic și profesional din România. Schimbările profunde pe care le-a cunoscut în ultimii ani au transformat practic în totalitate această instituție de învățământ din municipiul Lupeni, înființată cu mai...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 140
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci Astăzi, când încheiem această lună, îmi îndrept gândurile spre semnul cel mai înalt al iubirii lui Dumnezeu: Crucea. Este o zi care mă invită să fac o pauză, să privesc în sufletul meu și să înțeleg ce înseamnă să porți crucea în viață. Crucea este pentru mine mai mult decât o...
Asociație de Proprietari din Lupeni, aprecieri pentru lucrările de reabilitare de la Blocul H3
După ce o serie de clădiri publice din municipiul Lupeni și-au schimbat înfățișarea grație implementării cu succes a unor proiecte de investiții realizate cu fonduri europene, a venit rândul ca o serie de clădiri rezidențiale din această localitate să se bucure de efectele pozitive ale unor investiții similare. Deja o serie de blocuri beneficiare ale...
„Academia Română în dialog cu tinerii” la Centrul de Dezvoltare Durabilă, „Țara Hațegului – Retezat”
Cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, organizată de Academia Română în cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii” și-a deschis porțile marți, 29 iulie 2023 în localitatea hunedoreană General Berthelot. La Școala de vară participă elevi de liceu, olimpici, din România și Republica Moldova, unii dintre aceștia fiind și...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 139
Mai presus de cuvinte Când încerc să vorbesc despre Dumnezeu, simt adesea că cuvintele mele nu sunt nici pe departe suficiente. Cu cât înțeleg mai bine cine este El și cât de vastă este taina Lui, cu atât mă simt mai mic în fața măreției Sale. Încerc să urc pe muntele cunoașterii divine, dar de...
Cicliști din toată țara s-au întrecut în cursa ciclistă „Vertical Race” din Parâng
Ediția din acest an a „The Great Wall Vertical Race Parâng”, cursa ciclistă considerată a fi una dintre cele mai dificile întreceri destinate pasionaților de ciclism din țara noastră a adunat la finele săptămânii trecute, peste 50 de participanți din întreaga țară, dar și din Ungaria, Germania și Ucraina, la linia de start din fața...
Pasteluri de vară într-o nouă expoziție de artă plastică la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Luni, 28 iulie, de la ora 16:30, în sala Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva a avut loc vernisajul unei noi expoziții de artă plastică. Intitulată „Miresme prin anotimpuri”, aceasta aduce în fața publicului lucrările de pictură semnate de Mariana Matache, Elisabeta Trițean și Adriana Cincă, membre ale Clubului de pictură „Curcubeu”. Evenimentul s-a...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 138
Lecția lui Neagoe Basarab Istoria nu păstrează doar fapte, ci și sfințenie. Iar când destinul unui voievod se împletește cu viața unui sfânt, nu putem decât să privim înapoi cu uimire și cu recunoștință. Așa începe povestea lui Neagoe Basarab – un domnitor cu suflet de artist și inimă de ucenic. Pe vremea când Radu...
S-a stins din viață cercetătorul INCD-INSEMEX Petroșani, dr.ing. Attila Kovacs
Colectivul INCD-INSEMEX Petroșani anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a colegului dr. ing. Attila KOVACS, Cercetător Științific gradul I în cadrul Departamentului Securitatea Explozivilor și Articolelor Pirotehnice. Domnul Attila Kovacs s-a născut la data de 16 aprilie 1970, în Petroșani, județul Hunedoara. A fost un om dedicat cercetării și perfecționării profesionale continue, un specialist...
Biblioteci hunedorene transformate cu bani europeni în centre digitale
Un binevenit proiect implementat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva cu bani europeni, în cadrul Programului Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) își propune modernizarea unor biblioteci publice locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Potrivit directorului Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, Ioan Sebastian Bara, un număr de 15 biblioteci publice din județul...
Consultare publică privind revitalizarea unei zone publice din centrul municipiului Vulcan
Primăria municipiului Vulcan intenționează dezvoltarea unui proiect de investiții pentru revitalizarea zonei centrale în arealul chioșcurilor de lângă blocul F9 de pe bulevardul Mihai Viteazu, în imediata vecinătate a sediului administrației locale. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a propus ca în vederea elaborării studiului de oportunitate și a proiectelor tehnice privind realizarea acestui obiectiv să...
O nouă serie de vizionări cinematografice la Exploatarea Culturală Petrila, de Ziua Minelor Deschise
Eveniment tradițional în programul activităților culturale de la Exploatarea Culturală Petrila, „Ziua Minelor Deschise” programează și în acest an, la început de august, o serie de activități cultural-artistice derulate de societatea civilă din Valea Jiului, în parteneriat cu administratorul sitului de la fosta Mină Petrila. În cadrul suitei de eveniment care vor avea loc aici,...
Hunedoreni de top premiați la Zilele Municipiului Hunedoara
A intrat deja într-o frumoasă tradiție decizia autorităților administrației publice locale din municipiul Hunedoara ca, în cadrul manifestărilor publice dedicate Zilelor Municipiului, pe lângă spectacolele cultural-artistice dedicate comunității, să fie aduși în atenția opiniei publice acei oameni care timp de cel puţin un an de zile au făcut cinste şi onoare oraşului. Așa s-a întâmplat...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 137
Începuturi simple și binecuvântate E luni… iar săptămâna se deschide ca o carte nouă, cu file goale. Ne așteaptă drumuri de parcurs, poate provocări de înfruntat, griji de dus mai departe. Dar și bucurii neștiute, oameni pe care încă nu i-am întâlnit, binecuvântări care se pregătesc tăcute să ne surprindă. Poate că, uneori, nu simți...
„De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” la Zilele Municipiului Hunedoara
Sâmbătă, 26 iulie 2025, în cadrul Zilelor Hunedoarei, Biblioteca Municipală Hunedoara a devenit un adevărat templu al cuvântului scris, găzduind evenimentul „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” – o întâlnire care a pus în lumină frumusețea poeziei, a memoriei culturale și a părtășiei sincere dintre autori și public. Organizat de Primăria Municipiului Hunedoara și...
Un nou succes pentru „micul Kasparov” Rareș Apostu, la turneul de șah de la Petroșani
Multiplu campion național și internațional de șah, care și-a câștigat pe drept cuvânt reputația de a fi urmaș al marelui Gari Kasparov, micul șahist petroșenean Rareș Apostu, în vârstă de 10 ani și-a adăugat în panoplia de trofee sportive câștigate până în prezent și turneu de șah de la Petroșani. Rareș Apostu a reușit să...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 136
Când nu mai vezi și nu mai poți striga… Au venit la Iisus doi orbi și un mut. Fiecare dintre ei – un simbol al omului care, în durerea lui, nu mai vede lumina și nu mai știe ce să spună. Nu ți s-a întâmplat și ție? Să ai ochi și totuși să nu mai...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 135
Atunci când sufletul obosește… Se întâmplă uneori să ne trezim fără vlagă. Nu neapărat fizic, ci sufletește. Nimic nu doare în mod clar, dar parcă totul apasă. Zilele curg, dar nu ne mai bucură. În astfel de clipe, mulți ne întreabă: Ce ai? Și noi răspundem: Nimic. Dar în adânc, e un „ceva” care nu...
Încep lucrările la noua creșă din orașul Uricani
În orașul Uricani, investițiile publice nu doar că nu se opresc – așa cum, în chip alarmist, prezic opozanții politici ai primarului Dănuț Buhăescu, ci din contră, se întețesc și se extind. Noi proiecte depuse de administrația publică locală în vederea obținerii surselor de finanțare, care au fost acceptate de instituțiile finanțatoare responsabile, intră acum...
Teatru în aer liber sâmbătă, la Zilele Municipiului Petroșani
Un moment inedit în cadrul programului cultural-artistic de la ediția din acest a Zilelor Municipiului Petroșani îl va reprezenta spectacolul de teatru oferit gratuit de actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Aceștia invită publicul de toate vârstele, sâmbătă, 26 iulie, la ora 16:00, în rotonda de lângă Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”, să vizioneze reprezentația...
Consulul onorific al Macedoniei și-a făcut „Permis de bibliotecă” la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a primit vineri, 25 iulie 2025 vizita domnului Pavel Ernest Dupta, consul onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara, care a venit aici cu o donație valoroasă de carte în limba macedoneană – volume frumos legate în piele, din literatura macedoneană și universală. „Acest gest simbolic și generos întărește...
Klaus Iohannis montaniard pe cărările Parângului
În perioada celor două mandate de Președinte al României, Klaus Iohannis nu a vizitat niciodată Valea Jiului în această calitate oficială. În schimb, regiunea nu-i este deloc străină fostului Președinte care s-a declarat, nu o dată, ca pasionat montaniard, de-a dreptul încântat de arealul montan care înconjoară Valea Jiului. Acesta a fost prezent, zilele trecute,...
Schimbare radicală a Școlii gimnaziale nr. 1 Lupeni, grație fondurilor europene
Instituție de învățământ cu o tradiție din municipiul Lupeni, Școala gimnazială nr. 1 este astăzi ne rerecunoscut, imaginea acesteia fiind mai degrabă a unei instituții educaționale noi-nouțe, de anvergură europeană, decât a unei școli cu o vechime de peste 100 de ani. Această schimbare radicală a fost posibilă după ce unitatea de învățământ a intrat...
Debut în pas alergător al competițiilor sportive din cadrul Zilelor Municipiului Petroșani
Competițiile sportive derulate în cadrul programului Zilelor Municipiului Petroșani din acest an au debitat joi, 24 iulie pe stadionul din Petroșani, acolo unde a avut loc competiție de atletism. Proba de alergare s-a desfășurat pe pista stadionului „Petre Libardi”, unde mai bine de 70 de copii s-au aliniat cu entuziasm la startul competiției. Evenimentul a...
RO Bike Valley – noul website dedicat comunității cicliste din vestul țării
O platformă digitală dedicată pasionaților de bicicletă din vestul României este disponibilă online începând de astăzi. Website-ul RO Bike Valley – www.robikevalley.ro – este platforma digitală dedicată pasionaților de bicicletă care își doresc să afle informații legate de ciclism și evenimente din vestul României, mai exact din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Pe website,...
Trei zile de muzică și distracție la ”Zilele Municipiului Petroșani”
La Petroșani se3 desfășoară, începând de vineri, 25 iulie și până duminică, 27 iulie, o serie de activități artistice în trei zile pline de muzică, tradiții, spectacole și sport, în inima comunității care marchează laolaltă sărbătoarea din acest an a Zilelor Municipiului Petroșani, noastre. Organizatorii, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, pro9mit trei seri...
„Cuvinte din Cuvânt„ cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 134
Când iubirea pare departe… Poate ți s-a frânt inima. Poate ai pierdut pe cineva drag. Poate te doare dorul. Dar nu uita: ceea ce pare o despărțire este doar un prag… Nu e sfârșitul. Este începutul unei alte iubiri – una care nu mai cunoaște limitele timpului sau ale spațiului. Când lacrimile vor să curgă,...
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința CJH din 28 iulie 2025
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi...






































