Anul 2026 a fost declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”, pentru a marca cei 50 de ani de la performanța istorică realizată de gimnasta din Onești la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976.
Atunci, la doar 14 ani, Nadia Comăneci a intrat definitiv în istoria sportului mondial, obținând șapte note de 10 – o performanță fără precedent la acea vreme, care a dus chiar la blocarea tabelei de marcaj, aceasta afișând „1.00”, nefiind programată pentru a putea afițșa nota maximă, pe care nici un alt sportiv nu o mai primise în această disciplină sportivă olimpică. La Olimpiada de la Montreal, Nadia a cucerit cinci medalii olimpice, dintre care trei de aur, devenind astfel un simbol al perfecțiunii în gimnastica mondială.
Totodată, ea a fost prima gimnastă care a intrat definitiv în posesia „Cupei Europei”, după ce a câștigat trei titluri consecutive de campioană europeană.
Județul Hunedoara se mâdrește, la rândul său, cu un rol special în performanțele acestei strălucite gimnaste. Drumul spre performanță al Nadiei Comăneci a fost șlefuit, la Centrul Național Olimpic de la Deva, sub bagheta eminentului antrenor Bela Karoly, fost profesor de sport la Vulcan și Petroșani.
În cadrul „Anului Nadia Comăneci”, în România vor fi organizate mai multe evenimente dedicate marii campioane. Punctul central va fi o gală specială, programată pentru data de 29 mai 2026.
