Societatea de Transort Local „Green Line Valea Jiului” și-a propus încă din etapa de proiect să asigure nu doar un transort public civilizat între localitățile din Valea Jiului, ci și să consituie o soluție pentru accesul turiștilor în stațiunile din Valea Jiului.
În acest scop, după ce o primă linie de transport operează deja pe ruta Petroșani – Straja (stația de îmbarcare la telegondolă), la solicitarea primarului municipiului Petroșani, o noup linie de transport cu autobuze electrice va fi operațională, de la finalul acestei săptămâni, pe ruta Petroșani (Piața Victoriei) – Parâng (Motel Rusu – stația de îmbarcare în TS 2). Noua linie de transport public local va opera în zilele de sâmbătă și duminică, cu plecare din stația de autobuz Piața Victoriei (Petroșani Nord), de la orele 9.00, 13.00 și 16.00.
Programul afișat poate fi ajustat în funcție de solicitările și nevoile cetățenilor, astfel încât să răspundă cât mai bine comunității noastre.
„Pentru a facilita accesul către stațiunea Parâng și pentru a sprijini mobilitatea verde în Valea Jiului, am propus introducerea unei noi rute Green Line Valea Jiului, pe traseul Piața Victoriei – Stațiunea Parâng. Mă bucur să vă anunț că această rută a fost aprobată și va fi disponibilă începând de acum. Autobuzele electrice vor circula în fiecare sâmbătă și duminică, oferind o alternativă modernă, ecologică și accesibilă pentru toți cei care doresc să ajungă în stațiune.Vă invit să folosiți acest mijloc de transport prietenos cu mediul și să vă bucurați de frumusețea Parângului în cele mai bune condiții”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Reprezentanții ADI Green Line Valea Jiului arată, de asemenea, că noua societate de transport public pentru călători analizează și înființarea altor linii de transport, în cursul acestui an. Directorul general al ADI Green Line Valea Jiului, ing. Ștefan Feszner arată că, spre exemplu, se ia în calcul extinderea serviciului de transport dincolo de localitatea Bănița, până în comuna Baru.
Serviciul Public de Transport Local Green Line Valea Jiului operează de la finalul lunii decembrie 2025 în toate localitățile Văii Jiului, cu autobuze electrice achiziționate în cadrul celui mai mare proiect investițional derulat cu fonduri europene, în parteneriat de administrațiile locale de la Petroșani, Vulcan, Lupeni, Uricani, Petruila, Aninoasa, Bănița și Consiliul județean Hunedoara.
