În avenpremiera zilei istorice de 24 Ianuarie, care consemnează în istoria națiunii Române, Unirea Principatelor, Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a găzduit, la Sala de lectură conferința cu tema: „De la Unirea Principatelor la Marea Unire: România și bisericile în epoca formării națiunii”. Evenimentul, organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația „Zamolxe 182”, a oferit participanților prilejul de a înțelege mai bine contextul istoric și parcursul care a dus, pas cu pas, la formarea statului român modern.
Pentru dezbaterile istorice ale acestei teme de referință au fost invitați că conferențieze reputați istorici, precum conf.univ.dr. Ion Cârja, director al Școlii Doctorale „Studii de populație și istoria minorităților”, al cărui amplu și consistent expozeu a constituit nucleul principal al întâlnirii, iar, deși nu au putut fi prezenți fizic, iar de la distanță, prin mesaje video transmise special pentru acest eveniment, au vorbit despre acest subiect profesorul universitar dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, membru al Academiei Române, și profesorul universitar dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Conferința a fost moderată de domnul Liviu-Gabriel Dumitru, membru al Asociației „Zamolxe 182”, care a evidențiat importanța temei abordate și relevanța acesteia pentru înțelegerea procesului de formare a statului român modern.
De asemenea, între participanții la această conferință, scriitori, profesori, oameni de cultură, au fost prezenți și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, precum și administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, care este totodată și membru al Asociației „Zamolxe 182”.
Evenimentul a fost deschis de Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene, care a subliniat faptul că ideea organizării acestei conferințe i-a aparținut aceluiași promotor de activități culturale care este Costel Avram și a mulțumit Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijinul constant acordat bibliotecii, inclusiv cu prilejul acestui demers cultural.
Prima intervenție din cadrul conferinței a reprezentat-o mesajul video al profesorului universitar dr. Ioan Bolovan, care a trasat cadrul istoric al epocii premergătoare Unirii Principatelor și a evidențiat principiile și condițiile care au făcut posibilă realizarea acesteia. Totodată, acesta a subliniat rolul reformelor inițiate de Alexandru Ioan Cuza, care au pus bazele economiei și statului modern român.
În centrul conferinței s-a aflat expunerea domnului conferențiar universitar dr. Ion Cârja, care a prezentat principalele etape și evenimente ce au precedat Unirea Principatelor, precum și evoluțiile ulterioare până la Marea Unire din 1918. Discursul acestuia a oferit o perspectivă amplă și originală asupra rolului Bisericii în procesul de mobilizare și îndrumare a populației, evidențiind contribuția celor două confesiuni românești – Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică – la consolidarea conștiinței naționale, la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și la modernizarea României. Expunerea a constituit un demers captivant pentru publicul prezent și a adus o lumină nouă asupra relației dintre identitatea națională și cea religioasă.
Cea de-a treia intervenție din cadrul conferinței a fost cea a profesorului universitar dr. Ioan-Aurel Pop, care, prin mesajul video transmis, a subliniat importanța memoriei istorice și a valorilor care au stat la baza construcției statului român modern.
La final, conf.univ.dr. dr. Ion Cârja a răspuns întrebărilor venite din sală, dialogul cu publicul completând în mod firesc și viu tematica abordată în cadrul conferinței.
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” va organzia și astăzi, 23 ianuarie 2025, o serie de activități dedicate Unirii Pincipatelor Române.
